Update articol:

Sinaia: Măsuri de urgenţă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2 în zonele aglomerate ale domeniului schiabil

Sursa foto: alpinexpert.ro/live/sinaia-cota-1400

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) al oraşului Sinaia a decis sâmbătă implementarea imediată a unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii infecţiei cu SARS-CoV-2 în zonele aglomerate ale domeniului schiabil, anunţă Primăria într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, edilul Vlad Oprea a solicitat suplimentarea efectivelor de jandarmi, jandarmi montani şi poliţie pentru asigurarea respectării măsurilor sanitare la Cota 1000, 1400, 2000, în Valea Soarelui şi Valea Dorului, potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia transmis Agerpres.

CLSU a mai decis să trimită o solicitare pentru sprijin către Garnizoana Predeal – Batalionul 21 Vânători de Munte.

“S-a decis, începând cu data de 21 decembrie 2020 deschiderea traficului auto pe Drumul Cotei, dar şi crearea unui segment de drum cu sens unic, de la intersecţia străzilor Drum Nou Cota 1400 şi Calea Codrului ( Hotel Ioana) până la Cabana Schiori. Prin aceste măsuri, traficul va fi fluidizat pe durata Sărbătorilor, iar numărul locurilor de parcare va creşte”, precizează comunicatul.

De asemenea, toţi operatorii pe cablu vor fi obligaţi să asigure delimitarea culoarelor de trafic prin montarea de garduri şi parapeţi dar şi să difuzeze, la fiecare 15 minute, mesaje audio care să amintească publicului caracterul obligatoriu al măsurilor impuse: distanţare şi mască.

Ca măsură suplimentară se pregăteşte un Proiect de Hotărâre a Consiliului Local Sinaia prin care forţele de ordine să aibă posibilitatea de a aplica sancţiuni acelora care nu respectă regulile de funcţionare a domeniului schiabil, se mai arată în comunicatul Primăriei.

BVBStiri BVB

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (26/01/2021)

Notificare prag detineri/vot >5%

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (26/01/2021)

Modificarea caracteristicilor etapei a doua a programului de rascumpare actiuni

TERAPLAST SA (TRP) (26/01/2021)

Raport auditor - art. 92 ind. 3 Legea 24/2017 Sem II 2020