Update articol:
Mai mult de o treime dintre români consideră că investițiile în infrastructura energetică ar reduce costurile cu energia pentru populație (sondaj)

Sondaj CIS Gaz: Pentru a face față costurilor ridicate cu energia, aproape 50% dintre români susțin că au redus temperatura din locuință

Sondaj CIS Gaz: Pentru a face față costurilor ridicate cu energia, aproape 50% dintre români susțin că au redus temperatura din locuință
 - poza 1 Sursa foto: Pixabay

În 2022 și primul semestru al acestui an, mulți români s-au plâns de facturile mai mari la energie, în condițiile în care costurile au avut un avans și de 100% în unele cazuri, față de aceeași perioadă a anului anterior. Costurile cu utilitățile au urcat mult sau foarte mult în ultimele 12 luni, consideră peste 95% dintre românii care au participat la un sondaj inițiat de CIS Gaz, în rândul a 1.383 de respondenți la nivel național. Aproape 37% dintre cei intervievați atrag atenția că investițiile în infrastructura energetică a țării ar avea un impact major în reducerea facturilor pentru populație, în contextul în care 64% dintre subiecți își asigură încălzirea cu centrală proprie pe gaze naturale.

 Peste 82% dintre respondenți au subliniat că facturile din iarnă au fost cu cel puțin 25% mai mari decât în iarna anterioară, iar aproape 80% susțin că impactul asupra bugetului familiei a fost puternic sau foarte puternic. Printre măsurile care ar trebui luate pentru a atenua impactul facturilor la nivelul populației, în afară de investițiile în infrastructură, ar fi nevoie de investiții pentru o mai bună izolare a locuințelor (44,3%), care ar duce la creșterea eficienței energetice, și de acordarea de ajutoare suplimentare pentru instalarea unor panouri solare (33,7%).

Pentru a face față costurilor ridicate, aproape 50% dintre români susțin că au redus temperatura din locuință, 38,6% au redus bugetele alocate altor cheltuieli, iar peste 24% au investit pentru a reduce pierderile de energie ale locuinței.

Încălzirea (52,6%) și electrocasnicele mari (30,2%) sunt considerate de către români cele mai mari consumatoare de energie din casa lor, iar cele mai mari pierderi de energie ar avea loc prin ferestre, uși (32,5%) și pereți (27,8%).

Sondajul CIS Gaz privind percepția românilor asupra problemelor sistemului energetic a fost desfășurat, la nivel național, în iunie 2023 prin platforma iVox, pe un eșantion total de 1.383 de utilizatori de internet din România. Puțin peste 50% dintre participanți sunt bărbați, peste 48% au vârsta de cel puțin 45 de ani, iar peste 86% locuiesc în mediul urban.

BVB | Știri BVB
BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Reluare tranzactionare in 12.06.2026, ora 09:45: conform art. 115 Titlul II si art. 6, Titlul III , Codul BVB - Piata reglementata principala - Decizia ASF nr. 596/11.06.2026 – aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (11/06/2026)

Convocare AGAE 21(22).07.2026

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (11/06/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

BIOFARM S.A. (BIO) (11/06/2026)

Decizie ASF nr. 596/11.06.2026 - aprobare document oferta publica de preluare voluntara actiuni BIO