Update articol:
PARTENERIAT MEDIA

Tinerii liceeni inovează și inspiră în cadrul în concursului „Brand & Business for New Generation”, ediția I, organizat de Liceul Teoretic „Genesis College”, școală IB

Liceul Teoretic „Genesis College” a fost gazda primei ediții a concursului „Brand & Business for New Generation”, o competiție care a transformat ideile îndrăznețe ale liceenilor din București în planuri de afaceri concrete. În perioada noiembrie – decembrie 2024, 80 de elevi talentați din clasele a IX-a și a X-a din București, organizați în 24 de echipe, au demonstrat că viitorul antreprenoriatului românesc este mai promițător ca niciodată.

În cadrul concursului desfășurat în 4 decembrie, au fost premiate cele mai inovatoare proiecte din patru categorii: Ideea de business și Crearea unui Brand; Mini-planul de afaceri și Elevator Pitch. Elevii înscriși în concurs au fost din Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Colegiul Economic „Costin C Kirițescu”, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” și Liceul Teoretic „Genesis College”. Sub îndrumarea profesorilor și cu sprijinul partenerilor din mediul de afaceri, tinerii au prezentat proiecte care îmbină creativitatea, sustenabilitatea și aplicabilitatea practică. De la roboți de reciclare și aplicații educaționale, până la branduri de beauty și platforme colaborative, ideile liceenilor au impresionat juriul prin viziune și execuție.

„Prin acest concurs, am dorit să oferim elevilor oportunitatea de a-și transforma ideile în planuri concrete, testându-și creativitatea și capacitatea de a lucra în echipă. Ne bucurăm să vedem atât de mult entuziasm și implicare. Am văzut în ochii lor curajul de a gândi diferit și determinarea de a aduce schimbare. Suntem mândri să le fim alături la începutul acestui drum,” a declarat Ioana Necula, președinte-fondator Genesis College.

 Proiecte remarcabile și premii generoase

Premiile, în valoare totală de 15.000 de lei au fost acordate echipelor câștigătoare, acestea reprezentând o recunoaștere a eforturilor lor și au recompensat excelența în categorii precum precum inovația, sustenabilitatea și prezentarea strategică.

Clasa a IX-a

Secțiunea I – Idee de business

Premiul I: Echipa “Alesteea” alcătuită din: Mateescu Teodora, Mrejeru Alexandra, Marișcu Maria-Anastasia din Liceul Teoretic „Genesis College”. Proiectul prezentat a fost despre „Aleestea”, un robot compact utilizat pentru reciclarea plasticului, capabil să transforme deșeurile în obiecte utile, precum ghivece sau suporturi pentru cabluri.

Premiul II: Echipa “Inspire Me” alcătuită din: Balika Bogdan, Lututovici Nichita din Colegiul Economic “Virgil Madgearu”. Proiectul prezentat, poartă aceeași denumire “InspireMe” și reprezintă locul unde ideile creative ale adolescenților prind viață, oferindu-le acestora un spațiu unic pentru dezvoltare și colaborare. Platforma ar facilita accesul la resurse, mentorat și oportunități de networking, susținând tinerii să-și transforme conceptele în proiecte viabile. conectând pasionații de antreprenoriat și creativitate.

Premiul III: Echipa “Genesis IX” alcătuită din: Sophia Pavel, Sofia Petrova, Clara Barbu, Ilinca Iliescu din Liceul Teoretic „Genesis College”. Proiectul „Love Is” oferă o gamă exclusivă de produse Care & Beauty, precum geluri de duș, spumă de baie etc, create din ingrediente 100% organice, pentru o îngrijire naturală și rafinată.

Secțiunea a II-a – Crearea unui Brand

Premiul I: Echipa “Alesteea” alcătuită din: Mateescu Teodora, Mrejeru Alexandra, Marișcu Maria-Anastasia din Liceul Teoretic „Genesis College” cu proiectul “Alesteea”.

Premiul II: Echipa „Power House” alcătuită din: Ungureanu Patricia Maria și Bogdan Maya Theodora din Colegiul Național “Aurel Vlaicu”. Proiectul “Book & Brew” ar schimba complet modul în care călătorim, oferind o combinație inedită de cafenea, librărie și transport în comun. Orice autobuz adaptat așa ar transforma timpul petrecut în trafic într-un moment de relaxare, punând la dispoziție cafea proaspătă, cărți interesante și facilități moderne precum Wi-Fi gratuit și prize pentru dispozitive.

Premiul III: Echipa “Genesis IX” alcătuită din: Sophia Pavel, Sofia Petrova, Clara Barbu, Ilinca Iliescu din Liceul Teoretic „Genesis College” cu proiectul „Love is”.

Clasa a X-a

Secțiunea I – Mini plan de afaceri

Premiul I: Echipa “The business explorers” alcătuită din Luca Marinescu, Alec Zimba, Ștefan Sulyok din Liceul Teoretic „Genesis College”. Proiectul “Brainiac” este o aplicație educațională inovatoare care transformă învățarea într-o aventură gamificată.

Premiul II: Echipa “Nova Exclusive” alcătuită din Lauriana Anastasof, Maria Pintilie, Andrei Ungureanu din cadrul Liceului Teoretic „Genesis College”. „Nova Exclusive” este parfumul care transcende granițele luxului, capturând eleganța și misterul într-un amestec de esențe organice. Fiecare flacon, realizat din ceramică sustenabilă, păstrează aroma intensă a teiului, trandafirului și vaniliei, oferind o experiență olfactivă memorabilă.

Premiul III: Echipa “InovateX” alcătuită din Lican Daria Andreea, Bățăgui Andreea Maria Alexandra, Anghel David, Chiriac Ianis Cristian, Crăcană Andrei din Colegiul Economic “Virgil Madgearu”. Proiectul “Reclothing” reinventează moda prin reciclarea hainelor vechi și transformarea lor în articole noi și atractive. Acest proiect combate risipa de materiale textile, oferind o soluție sustenabilă și ecologică pentru industria modei. Reclothing creează produse moderne și educă consumatorii despre impactul unei garderobe responsabile, promovând astfel un stil de viață mai sustenabil.

Secțiunea a II-a – Elevator Pitch

Premiul I: Echipa “The business explorers” alcătuită din Luca Marinescu, Alec Zimba, Ștefan Sulyok din Liceul Teoretic „Genesis College” cu proiectul “Brainiac”.

Premiul II: Echipa „Where 2Go?” alcătuită din Ionita Stefania, Tiu Alexandru, Ionescu Ruxandra, Teodora Tătăranu din Colegiul Economic “Virgil Madgearu”. Proiectul „ Where 2 Go?” simplifică experiența cumpărării cafelei, eliminând timpii de așteptare printr-o aplicație intuitivă care permite comenzi rapide și personalizate. Cu funcții precum localizarea cafenelelor partenere și actualizarea în timp real a stocurilor, utilizatorii pot savura produsele preferate fără a pierde timp.

Premiul III: Echipa „Future Stars” alcătuită din Filigeanu Cristian, Niculae Larisa, Matei Andrei din cadrul Colegiului Economic “Costin C. Kirițescu”. Proiectul “Stars Records” nu este doar o casă de discuri, ci este un incubator de talente, dedicat cultivării artiștilor cu viziune și potențial.

 Un juriu de elită și parteneriate strategice

Proiectele au fost evaluate de un juriu format din antreprenori, profesori universitari și lideri din diverse industrii care au subliniat calitatea proiectelor și-au oferit sfaturi extrem de importante tuturor participanților. „Tinerii ne-au impresionat nu doar prin idei, ci și prin modul în care și-au prezentat conceptele, arătând o înțelegere profundă a principiilor de business,” a declarat unul dintre membri.

  • Liliana Crăciun (Prof. Univ. ASE); Virgil Stănescu (Președintele SPORTS HUB); Bogdan Dimitriu (Mozaik Investments), Andra Dănescu (Stradale); Vlad Băilescu (Software Engineering Manager, Adobe); Adrian Dan Dumitrescu (director SPORT NET).

Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul partenerilor: 5 to go, Stradale, Anadolu Automobil Rom, FABIZ și partenerul media Financial Intelligence, care au contribuit la succesul competiției și au oferit resurse valoroase elevilor.

 Viitorul antreprenoriatului începe aici

Prima ediție a concursului „Brand & Business for New Generation” face parte dintr-o serie de inițiative educaționale derulate de Genesis College, menite să dezvolte spiritul antreprenorial în rândul tinerilor și să contribuie la formarea unei noi generații de lideri.

Acest concurs a fost doar începutul. Sperăm ca elevii să continue să-și dezvolte ideile și să devină lideri ai schimbării în societate,” a adăugat Ioana Necula.

 

 

 

 

BVB | Știri BVB

TERAPLAST SA (TRP) (22/01/2025)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) S2 2024

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (22/01/2025)

Incetare activitate Administrator de Risc