Update articol:

Ucraina: Fermierii ar putea majora suprafaţa cultivată cu rapiţă (studiu)

ucraina

Fermierii din Ucraina intenţionează să majoreze suprafaţa cultivată pentru 2024 cu rapiţă de iarnă, la nivelul record de 1,9 milioane hectare, dar ar putea reduce suprafaţa cultivată cu grâu de iarnă, conform unui studiu publicat luni de Ministerul Agriculturii de la Kiev, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Conform documentului, 45% dintre fermieri nu intenţionează să reducă în toamnă suprafaţa cultivată, în timp ce 38% vor să o majoreze şi 14% nu vor semăna culturi de iarnă. Cel mai semnificativ declin al urma să se înregistreze la suprafeţele cultivate cu orz de iarnă. De asemenea, ar putea scădea ponderea suprafeţelor cultivate cu grâu şi ar putea creşte zona cu rapiţă de iarnă.

“Majoritatea fermierilor nu intenţionează să facă modificări semnificative ale culturilor lor de iarnă, comparativ cu sezonul precedent”, a precizat Ministerul Agriculturii.

În contextul dificultăţilor cu care se confruntă Ucraina cu exportarea cerealelor, autorităţile de la Kiev au cerut fermierilor să prezinte planurile de însămânţare pentru 2024 pentru a realiza estimări preliminare pentru sezonul 2024/2025.

La studiu au participat 2.403 fermieri şi producători agricoli.

Suprafaţa totală cultivată cu cereale de iarnă ar putea creşte cu 0,5 milioane hectare, sau 8% faţă de sezonul precedent.

“Seminţele de rapiţă rămân factorul cheie în extinderea suprafeţelor cultivate, ne aşteptăm la o creştere de aproape 40%, la 1,9 milioane hectare, a zonei cultivate”, a informat Ministerul Agriculturii.

Ucraina, un producător global major de seminţe oleaginoase, a cultivat în total rapiţă de primăvară şi de iarnă pentru recolta din 2023 pe 1,4 milioane hectare, iar deja fermierii au recoltat deja 3,99 milioane tone metrice de rapiţă. Majoritatea producţiei este exportată.

De asemenea, Ucraina a finalizat recoltarea grâului în acest an, 95% fiind grâu de iarnă. Fermierii au recoltat 21,9 milioane tone de grâu de pe 4,6 milioane hectare.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/08/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 10 (11).09.2026

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD) (14/08/2026)

Raport revizuire auditori externi - sit.fin.consolidate interimare S12026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (14/08/2026)

Raport semestrial pentru perioada de sase luni incheiata la 30 iunie 2026

STK EMERGENT (STK) (14/08/2026)

VAN la data 31.07.2026

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (14/08/2026)

Semnarea unui contract de catre AROBS Systems S.R.L.