Update articol:

Ucraina vrea să negocieze cu Rusia o viitoare întâlnire directă Zelenski-Putin (sursă)

Sursa foto: Pixabay
Ucraina vrea să negocieze o viitoare întâlnire directă între preşedintele Volodimir Zelenski şi omologul său rus Vladimir Putin, în timpul discuţiilor programate vineri între cele două părţi la Istanbul, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică ucraineană, potrivit Agerpres.

“O posibilă întâlnire între preşedintele Zelenski şi Putin va fi de asemenea înscrisă pe ordinea de zi a delegaţiei ucrainene”, a explicat sursa sub acoperirea anonimatului.

Vladimir Putin, a cărui armată a invadat Ucraina în februarie 2022 şi ocupă 20% din teritoriul ucrainean, a propus negocieri directe între cele două ţări la Istanbul. Dar, provocat de Volodimir Zelenski să meargă “în persoană” în oraşul turc pentru a negocia cu el, şeful statului rus nu a făcut această deplasare.

Delegaţia rusă este condusă de un consilier prezidenţial din planul secund, Vladimir Medinski, fost ministru al culturii.

În acest context, Volodimir Zelenski şi-a trimis la discuţii ministrul apărării, Rustem Umerov, care va avea “un mandat pentru încetarea focului”.

Întâlnirea de la Istanbul este prima între ucraineni şi ruşi de la primele săptămâni ale invaziei ruse.

BVB | Știri BVB

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (12/06/2025)

Raport lunar (Factsheet) mai 2025

PREBET SA AIUD (PREB) (12/06/2025)

Stadiul implementarii procedurii de majorare a capitalului social

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (12/06/2025)

Depunere Oferta publica de cumparare actiuni EVER