Capitalul nu se comportă ca înaintea unei prăbușiri. Se comportă ca înaintea unei decizii.
Sfârșitul de august are o moleșeală suspectă. Vacanțe. Aeroporturi. Ultimele zile de mare. Vineri seara, bursele trag obloanele și pentru câteva ore lumea pare că își permite luxul de a nu se întâmpla nimic.
Numai că banii nu pleacă în concediu.
Vineri, 28 august, Wall Street a coborât puțin: S&P 500 cu 0,25%, Nasdaq cu 0,52%. Aproape nimic într-o lume obișnuită cu procente mai spectaculoase. Dar dedesubt s-a mișcat ceva mult mai important: prețul banilor.
După discursul președintelui Fed, Kevin Warsh, probabilitatea calculată de piață pentru o majorare a dobânzii în septembrie a sărit de la 35,4% la 55,7%. Randamentul obligațiunilor americane pe doi ani a urcat la 4,36%, cel pe zece ani la 4,728%, iar cel pe 30 de ani la peste 5,21%. Dolarul s-a întărit. Bitcoin a pierdut 3,34%.
Nu este panică. Este o mișcare mult mai rece. Capitalul își recalculează riscul.
Banii ieftini au fost ani întregi oxigenul piețelor. Când oxigenul se scumpește, nu cad toți deodată. Încep să respire mai atent. Și aici începe adevărata poveste a weekendului. Bursele pot închide. Lumea nu.
Bitcoin continuă să tranzacționeze. Guvernele negociază. Războaiele nu țin seama de programul bursier. Petrolierele sunt pe mare. Declarațiile politice ies din capitale. Iar în Golf, programul financiar nici măcar nu seamănă cu cel occidental: Arabia Saudită, Qatar, Kuweit, Bahrain și Oman tranzacționează tradițional duminică–joi.
Banii lumii nu au același weekend. Uneori, după o sâmbătă grea, primul verdict nu vine luni de la Tokyo. Vine duminică din Golf. E prima zi lucrătoare a săptămânii. Se deschid bursele.
* Ormuzul nu mai mută numai petroliere
Acolo se află astăzi una dintre cele mai scumpe lecții de geografie economică. Prin Strâmtoarea Ormuz treceau, în prima jumătate a anului 2025, aproximativ 20,9 milioane de barili de petrol și produse petroliere pe zi — echivalentul a circa 20% din consumul mondial de lichide petroliere. Conductele Arabiei Saudite și Emiratelor capabile să ocolească Strâmtoarea puteau prelua împreună aproximativ 4,7 milioane de barili pe zi.
20,9 milioane. 4,7 milioane. Restul este vulnerabilitate. Războiul a transformat această diferență dintr-o cifră, într-o factură. În trimestrul al doilea din 2026, fluxurile petroliere prin Ormuz au coborât dramatic, la o medie de aproximativ 4,9 milioane de barili pe zi.
Iar Golful a înțeles. Arabia Saudită accelerează conducta spre Marea Roșie. Emiratele dezvoltă capacitățile de la Fujairah. Se investește în porturi, terminale, căi ferate, depozite și coridoare logistice. Necesarul investițional poate ajunge la sute de miliarde de dolari în următorii ani. Până și Qatarul, mare exportator de gaze naturale lichefiate și profund dependent de ieșirea prin Ormuz, simte direct prețul geografiei: QatarEnergy a prelungit până la începutul lunii noiembrie suspendarea unor livrări de LNG către compania italiană Edison, invocând forța majoră generată de război.
Aici se duc bani. Nu la bursă. În ieșirea de urgență.
Când o strâmtoare devine nesigură, primul răspuns este militar. Al doilea este diplomatic. Al treilea se toarnă în beton și se sudează în oțel. Conform știrilor Reuters, Iranul și Omanul au drumul prin stramtoare desenat, dar cel care trebuie sa decida dacă poate deschide poarta este Washingtonul.
Ormuzul nu mai mută acum, prin stramtoare, numai petroliere. Mută bani. Mulți. Miliarde.
* Venezuela: barilul care încă nu există
În acest weekend, o altă hartă petrolieră începe să fie desenată la Washington și Caracas. Donald Trump afirmă că Statele Unite au obținut, prin parteneriat cu sectorul privat, control majoritar asupra dezvoltării a peste 65 de miliarde de barili din rezervele dovedite ale Venezuelei.
Caracasul vorbește despre un acord pe 25 de ani, de dezvoltarea a 17 câmpuri petroliere, cu opt blocuri noi și o țintă inițială de producție de peste 1,5 milioane de barili pe zi. Dar aici apare fisura politică pe care piața trebuie s-o citească atent.
Trump vorbește despre „control majoritar”. Președinta interimară Delcy Rodríguez spune că Venezuela își păstrează proprietatea și suveranitatea asupra resurselor. Între aceste două formulări stă o bună parte din riscul viitorului acord. Și încă ceva. Cei 65 de miliarde de barili nu ajung luni în rafinării. Venezuela produce astăzi aproximativ 1,25 milioane de barili pe zi, mult sub potențialul său, după ani de subinvestiție, administrare defectuoasă și sancțiuni. Venezuela nu este deci încă ofertă suplimentară.
Este promisiunea unei oferte suplimentare. Dar bursa are o veche slăbiciune: cumpără viitorul înainte ca acesta să existe.
-
Toată lumea își caută al doilea drum
Acum începe să se vadă desenul cel mare al lumii. Golful își construiește conducte ca să nu rămână captiv Ormuzului. China și Rusia și-au construit un circuit comercial în care cea mai mare parte a schimburilor lor, de aproximativ 240 de miliarde de dolari, se desfășoară în yuani și ruble. Renminbiul (numele oficial al monedei chineze) reprezintă deja aproximativ 8% din finanțarea comercială mondială, iar țările BRICS cercetează noi mecanisme de plăți transfrontaliere. Dolarul rămâne dominant, dar apar tot mai multe drumuri secundare. Nu este sfârșitul dolarului.
Este sfârșitul confortului de a avea un singur drum. Și Africa a înțeles, anunță Reuters. Republica Democrată Congo, principalul producător mondial de cobalt și unul dintre marii producători de cupru, a interzis exporturile de concentrate de cupru și cobalt, cu posibilitatea unor derogări. Scopul declarat: mai multă prelucrare și mai multă valoare păstrate acasă. Mina începe să întrebe de ce bogăția pleacă odată cu vaporul. Acesta este poate fenomenul cel mai interesant al momentului: capitalul nu caută numai randament. Caută autonomie.
Conductă alternativă. Monedă alternativă. Port alternativ. Furnizor alternativ. Piață alternativă.
Toată lumea pare să pună aceeași întrebare: Ce fac dacă mi se închide drumul?
Și România?
România nu privește această mișcare de pe margine. În august, aflam din știrile Agerpres, Ministerul Finanțelor și-a programat împrumuturi de cel puțin 7,2 miliarde de lei, destinate deficitului și refinanțării datoriei. La licitația din 6 august, statul s-a împrumutat pe o maturitate reziduală de peste zece ani la un randament mediu de 7,02% pe an.
Șapte la sută. Acolo nu mai este geopolitică. Acolo este contabilitate.
Dobânda mondială ajunge în bugetul României, în costul creditului, în investiția amânată, în kilometrul de autostradă care costă mai mult, în banii care trebuie luați de undeva pentru a plăti alți bani împrumutați ieri.
De aceea, întrebarea „unde se duc banii în weekend?” nu este o joacă bursieră. Banii se duc acolo unde se cumpără protecție. În dolar când frica de inflație crește. În obligațiuni scurte când viitorul devine prea lung. În porturi și conducte când marea nu mai este sigură. În petrolul Venezuelei înainte ca el să fie scos din pământ. În sisteme de plată paralele când statele se tem că cineva le poate închide robinetul financiar. În mine, rafinării, infrastructură și logistică.
Banii își cumpără ieșiri de urgență. Aceasta este, poate, fotografia adecvata a ultimului weekend din august. Nu avem suficiente elemente pentru a anunța o prăbușire. Avem suficiente elemente pentru a vedea o repoziționare.
Dacă dolarul și randamentele americane continuă să urce, activele dependente de bani ieftini vor simți presiunea. Dacă petrolul rămâne sub presiune chiar cu Strâmtoarea Ormuz încă fragilă, piața ne va spune ceva mai tulburător decât pacea: că piața a început să se obișnuiască cu războiul. Dacă bursele Golfului absorb fără panică weekendul, nu vom avea confirmarea liniștii. Vom avea confirmarea adaptării.
-
Sigur, sunt doar scenarii
Nu sunt verdicte.
Fiindcă piețele nu prezic întotdeauna cutremurul. Uneori si piețele îl simt în timp ce el se întâmplă. Uneori. Vineri seara însă, marile burse ale lumii au stins lumina.
Dar capitalul a rămas treaz. Și nu se comportă, deocamdată, ca înaintea unei prăbușiri. Capitalul se comportă ca înaintea unei decizii.
Autor: Dona Tudor – conferențiar universitar, doctor în științe militare, a fost reporter de teren, corespondent special și realizator de emisiuni de actualități la Televiziunea Română, poet, eseist, publicist, membru UZPR și UCIN.
| Știri BVB