Politicienii și România reală – două lumi care nu se mai întâlnesc. Nicușor Dan: Un șef de partid mi-a spus: „Asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”

Există momente în care problema unei țări nu mai este doar cine guvernează, ci dacă cei care guvernează mai înțeleg țara pe care o conduc. România pare să traverseze un asemenea moment. Politica vorbește despre majorități, funcții, negocieri, strategii și viitoarele alegeri. România reală vorbește despre prețuri, taxe, facturi, salarii, locuri de muncă, investiții și siguranța zilei de mâine.

Iar una dintre cele mai puternice descrieri ale acestei distanțe a venit chiar de la președintele României.

• Nicușor Dan: „Asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”

Vorbind despre discuțiile cu partidele parlamentare, Nicușor Dan a spus direct: „Am văzut la partide multă preocupare electorală și mult mai puțină preocupare pentru interesul național. Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat: «Asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea».”

Președintele nu a nominalizat liderul politic căruia îi atribuie această replică. Dincolo de identitatea celui care ar fi rostit-o, declarația lui Nicușor Dan pune în cuvinte chiar tensiunea despre care vorbim: unde se termină calculul legitim al unui partid și unde începe responsabilitatea celor care ocupă funcții publice față de țară?

Nicușor Dan a continuat: „Și nu e în regulă, pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că trebuie să ajungem noi la un compromis astfel încât să reușim să negociem problemele sau, în fine, aspirațiile, dacă sunt diferite, ale categoriilor sociale, profesionale din țara noastră.”

Și a făcut imediat legătura dintre negocierile politice și viața de zi cu zi: „România are nevoie de guvern și de rectificare, buget – astea, bineînțeles, sunt niște tehnicalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum pot să-și desfășoare viața, și nu numai acum, ci și pe un termen mediu de acum încolo.”

Aici este, de fapt, cheia. Guvernul, bugetul, deficitul, rectificarea, PNRR, majoritățile parlamentare pot părea „tehnicalități”. Pentru cetățean însă, efectele lor nu sunt deloc tehnice. Ele înseamnă taxe, prețuri, salarii, investiții, locuri de muncă și putere de cumpărare.

Nu înseamnă că toate nemulțumirile societății sunt justificate sau că toate soluțiile propuse de diverse categorii sociale sunt fezabile. Guvernarea presupune uneori și decizii nepopulare. Dar, înainte de a respinge nemulțumirea, politica trebuie să o înțeleagă. Pentru că, tot mai des, avem impresia că cele două lumi nu se mai întâlnesc.

• Oierii nu au venit la București din distracție

Protestul oierilor din Piața Victoriei este un exemplu. Putem condamna fără echivoc violențele care au avut loc la manifestație și, în același timp, să nu ignorăm problemele reale care au adus crescătorii de animale la București.

Oierii au cerut, printre altele, redeschiderea exporturilor de ovine, soluții alternative sacrificării administrative a animalelor, despăgubiri și modificarea unor reguli care le afectează activitatea.

Pentru administrație există un dosar, o procedură sanitar-veterinară și o negociere cu Bruxelles-ul. Pentru omul care trăiește din creșterea animalelor există însă turma sa, venitul familiei și întrebarea dacă își va mai putea continua activitatea.

Un crescător prezent la protest explica foarte concret că, în condiții de secetă, are nevoie să vândă animale pentru a putea cumpăra furaje. Acești oameni nu au venit la București din distracție. Politizarea unui protest nu face problema care l-a generat mai puțin reală.

• Deficitul trebuie redus. Dar economia trebuie să rămână în picioare

Același decalaj se vede în politica fiscală. România trebuie să-și reducă deficitul. Nu există o alternativă serioasă la consolidarea fiscală, iar ignorarea dezechilibrului ar însemna costuri de finanțare mai mari și riscuri suplimentare pentru economie.

Rezultatele ajustării există: Comisia Europeană estimează reducerea deficitului de la 7,9% din PIB în 2025 la 6,2% în 2026. Dar aceeași Comisie estimează pentru România o creștere economică de numai 0,1% în acest an și arată că ajustarea fiscală, împreună cu inflația ridicată, reduce semnificativ consumul intern.

Mediul de afaceri a avertizat în repetate rânduri asupra efectelor impredictibilității fiscale și ale unor taxe asupra investițiilor. Concordia, de exemplu, continuă să susțină că impozitul minim pe cifra de afaceri blochează investiții în sectoare cu valoare adăugată ridicată și cere, concomitent cu consolidarea fiscală, reducerea risipei și restructurarea administrației publice.

Așadar, discuția nu este dacă deficitul trebuie redus. Trebuie. Întrebarea este cum îl reducem și cum distribuim costul ajustării. Pentru că succesul unei politici economice nu poate fi măsurat printr-un singur indicator.

Putem spune că operația a reușit dacă deficitul scade. Dar pacientul trebuie să rămână în viață: companiile trebuie să poată investi, oamenii să poată consuma, iar economia să poată crește. Altfel, riscăm să rezolvăm problema de astăzi diminuând baza economică din care vom încasa taxele de mâine.

• PNRR și o lume care s-a schimbat

Există apoi PNRR. România și-a asumat reforme și investiții, iar angajamentele trebuie respectate. Miliardele de euro puse la dispoziția țării nu pot fi tratate cu lejeritate. Dar PNRR-ul inițial a fost aprobat în octombrie 2021, într-o lume diferită.

De atunci, Rusia a invadat Ucraina, Europa a traversat o criză energetică majoră, cheltuielile pentru apărare au devenit o prioritate, competitivitatea industriei europene s-a deteriorat, iar conflictele din Orientul Mijlociu au adăugat noi riscuri energetice și economice.

Uniunea Europeană însăși a recunoscut această schimbare. România și-a modificat PNRR, inclusiv prin introducerea capitolului REPowerEU în 2023, iar planul a fost actualizat din nou.

De aceea, întrebarea corectă nu este dacă România trebuie să respecte PNRR. Întrebarea este dacă România și-a negociat și renegociat suficient de bine angajamentele atunci când realitatea economică și geopolitică s-a schimbat.

Reforma nu trebuie confundată cu rigiditatea. Există reforme pe care România trebuia să le facă indiferent de PNRR: administrație eficientă, digitalizare, colectare fiscală mai bună, infrastructură, sănătate, educație, guvernanță performantă a companiilor de stat.

Dar politica publică nu se face pentru document. Documentul trebuie să servească politica publică, iar politica publică trebuie să servească societatea.

Politicienii comunică. Dar mai ascultă? Poate aici se află, de fapt, problema.

Politicienii nu au comunicat niciodată atât de mult. Facebook, TikTok, televiziuni, podcasturi, conferințe, comunicate, live-uri. Dar a comunica nu înseamnă neapărat a asculta.

Cetățeanul a devenit target electoral, segment sociologic, procent într-un sondaj. Antreprenorul este chemat la consultări. Fermierul trimite petiții. Asociațiile profesionale transmit poziții. Dar dacă oamenii repetă aceleași probleme luni întregi și decizia publică nu se schimbă, apare inevitabil întrebarea: îi ascultă cineva cu adevărat?

Aici se produce ruptura periculoasă dintre politică și societate. Într-o lume există deficitul, jaloanele, procedurile, strategiile și calculele politice. În cealaltă există antreprenorul care decide dacă mai investește, familia care își calculează cheltuielile și ciobanul care încearcă să afle dacă își va mai putea vinde animalele.

Ambele lumi sunt reale. Guvernarea adevărată începe atunci când reușești să le vezi pe amândouă. Politica poate trăi o vreme într-o lume paralelă. Alegerile, însă, au obiceiul să o readucă în lumea reală.