Unul din doi antreprenori estimează o creștere a cifrei de afaceri în 2027, iar 30% anticipează o profitabilitate mai mare, arată un studiu realizat de Raiffeisen Bank România. În același timp, fiscalitatea și impredictibilitatea legislativă rămân principalele surse de îngrijorare, potrivit unui comunicat.
Riscurile sesizate de antreprenori includ instabilitatea fiscală și legislativă (44%), creșterea taxelor (40%), scăderea consumului și a cererii (34%) și majorarea costurilor operaționale (25%).
Pentru următorii doi-trei ani, principalele motoare de creștere sunt atragerea de noi clienți (46%), creșterea productivității (35%) și lansarea de produse și servicii noi (32%).
În paralel, 40% dintre companii urmăresc reducerea costurilor, 40% protejarea și creșterea profitabilității, iar 34% îmbunătățirea eficienței operaționale.
Investițiile planificate pentru 2027 vizează în special echipamente și capacități de producție (36%), marketing și vânzări (28%), inteligență artificială și automatizare (20%), precum și sustenabilitate și eficiență energetică (19%).
„România are o comunitate antreprenorială care, chiar și în perioade complicate, nu renunță la creștere. Antreprenorii continuă să investească, să inoveze și să caute noi oportunități, inclusiv pe piețele internaționale. Prin «Be Inspired. Make it Happen!» vrem să construim un spațiu al conversațiilor relevante și al ideilor care merg mai departe de sala de conferință și se transformă în decizii, proiecte și rezultate”, a declarat Cristian Sporiș, Vicepreședinte, Divizia Corporate și Investment Banking, Raiffeisen Bank România.
Digitalizarea și inteligența artificială câștigă teren: 32% dintre companii au procese-cheie digitalizate și integrate, 23% utilizează deja soluții AI, 10% testează proiecte-pilot, iar 33% analizează oportunitățile de utilizare. Totodată, sustenabilitatea este importantă sau foarte importantă pentru 72% dintre respondenți.
Cercetarea arată și că finanțarea rămâne esențială pentru dezvoltare: 54% dintre companii au în vedere linii de credit pentru capital de lucru, 44% reinvestirea profitului, iar 37% credite pentru investiții.
De asemenea, aproximativ 40% dintre cei chestionați spun că afacerile lor sunt deja active pe piețe externe, însă identificarea clienților și a canalelor de vânzare și costurile logistice continuă să le limiteze extinderea.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 300 de antreprenori care conduc companii cu cifre de afaceri cuprinse între 1 și 50 de milioane de euro.