Update articol:

Vânzările Ford Trucks în 2019 aproape s-au dublat față de cele din 2018, iar pentru anul 2020 se preconizează o creștere cu peste 20%

Cefin Trucks, unic importator și distribuitor al brandului Ford Trucks în România, anunță că a menținut poziția de lider pe segmentul de vehicule municipale, dar și pe piața de vehicule pentru construcții, conform înmatriculărilor raportate de DRPCIV în anul 2019, potrivit unui comunicat. Obiectivul pentru 2020 este atingerea unei cote de piață de peste 10%, în urcare de la 8,1% în 2019, printr-o creștere organică ce ar trebui să situeze brandul Ford Trucks în topul primilor trei jucători din domeniu, raportat la volumele de camioane noi vândute în România până în anul 2021.

Pentru al doilea an consecutiv am reușit performanța de a ne menține poziția de lider de piață în segmentul de Vehicule pentru construcții, cu o cotă de piață de 28,3%, precum și în zona de Vehicule municipale cu o cotă de piață de 68,9%. Am atins o cifră de afaceri la sfârșitul anului 2019 de 53 milioane Euro pentru vânzarea de vehicule noi și rulate și 10 milioane Euro în service, cu o creștere de la 35 milioane euro, respectiv 8,5 milioane euro în 2018. Vrem să le mulțumim clienților noștri pentru că au avut încredere în noi și suntem mândri că ne-au ales să le fim parteneri. De asemenea suntem recunoscători atât partenerului nostru extern, Ford Trucks, pentru suport și sprijin permanent, cât și partenerilor noștri de service din țară”, a declarat Stefano Albarosa, fondator și CEO Cefin Trucks.

Vânzările Ford Trucks din 2019 aproape s-au dublat față de cele din 2018 (555 vs 357) și lucrăm pentru o creștere ulterioară în 2020 de peste 20%, în ciuda unei piețe în scădere. În 2020 ne vom concentra pe modelul destinat activităților de transport internațional – Ford F-MAX, segment în care potențialul de a crește cota noastră de piață este mai mare, și mizăm pe atingerea unui procent de 5% a acesteia. Investim permanent în organizația noastră, atât în oameni și sisteme integrate, în zona de vânzări, cât și în dezvoltarea rețelei de service, prin deschiderea a două noi centre în 2020”, completează Stefano Albarosa.  

“Ford Trucks are o strategie de expansiune complexă, urmând ca începând din anul 2020 să definitiveze rețeaua de distribuitori în Europa de Vest, ce a început în 2019, cu adăugarea pe harta Ford Trucks a Spaniei, Portugaliei și Italiei. Această etapă vine după finalizarea strategiei de dezvoltare a rețelei în Europa Centrală și de Est. De asemenea rețeaua de service existentă în Europa de Vest este în proces de îmbunătățire”, a declarat Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks.

Luna mai 2017 a marcat o etapă importantă în evoluţia companiei, prin lansarea oficială a activității de importator Ford Trucks.

În primul an de activitate, Cefin Trucks, în calitate de importator și distribuitor al Ford Trucks, a înregistrat vânzări de 157 de unităţi (1% pentru segmentul de transport, 17% pentru segmentul de construcţii și 7% pentru segmentul de vehicule specializate), cu o cotă de 2,36%.

În al doilea an, compania și-a îndeplinit și depășit obiectivul stabilit, surclasând deja, în semestrul al doilea, doi competitori cu o prezenţă tradiţională pe piaţă. Numărul unităţilor vândute s-a dublat, ajungând la 357, iar cota de piaţă la 4,1%.

Vânzările au crescut și mai mult în 2019, cu peste 555 de unități livrate și o cotă totală de piață de peste 8%, cumulând în noiembrie 2019 un total de peste 1000 de unități Ford Trucks, cifră celebrată alături de parteneri și clienți. Datorită lansării F-MAX, un vehicul perfect potrivit pentru transportul internațional, Cefin Trucks intenționează să-și mărească cota de piață în segmentul respectiv, unde potențialul de creștere rămâne foarte ridicat. Cefin Trucks mizează pe păstrarea poziției de lider pe segmentul Construcții și Vehicule municipale în 2020. Tot în 2020, Cefin Trucks va extinde rețeaua de service, adăugând o dimensiune multibrand acesteia.

BVBStiri BVB

SOCEP S.A. (SOCP) (31/03/2020)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 26.03.2020

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (31/03/2020)

Raport conf. art. 82 din Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (31/03/2020)

Informare privind transfer actiuni S.I.F. Transilvania

PREBET SA AIUD (PREB) (31/03/2020)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014