Update articol:

Washington urmăreşte crearea unui fond de susţinere a viitorului guvern de la Caracas, în valoare de 10 miliarde de dolari

Statele Unite, alături de alte ţări, depun eforturi pentru constituirea unui fond de susţinere în valoare de 10 miliarde de dolari, care să fie pus la dispoziţia viitoarelor autorităţi venezuelene în vederea relansării comerţului, a declarat sâmbătă, la Washington, secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Lucrăm pentru a încerca să constituim un fond de 10 miliarde de dolari care să fie pus la dispoziţia noului guvern în vederea relansării comerţului”, a afirmat Mnuchin în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea reuniunii de primăvară a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Băncii Mondiale (BM), începută pe 12 aprilie.

Secretarul Trezorerie a precizat că această iniţiativă a apărut în cadrul unei întâlniri desfăşurate joi în marja reuniunii oficiale a FMI, la care au participat 19 state.

Printre acestea figurează Franţa, Germania, Japonia, Canada, Italia, dar şi state latino-americane precum Brazilia, Mexic, Chile şi Argentina.

„De câte ori particip la o reuniune de acest tip, nu îmi vine să cred cât de mult se degradează situaţia venezuelenilor”, a declarat Mnuchin.

Dintre statele prezente la reuniunea de joi de la Washington, ţări precum Italia şi Mexic nu au recunoscut legitimitatea auto-proclamatului preşedinte interimar Juan Guaido.

În cursul reuniunii de primăvară, FMI şi BM şi-au declarat disponibilitatea de a interveni în sprijinul Venezuelei, ţară care se confruntă cu o veritabilă „criză umanitară”, potrivit evaluării noului preşedinte al BM, David Malpass, dar concretizarea acestei intenţii nu se poate realiza imediat, ca urmare a absenţei unei recunoaşteri legitime a preşedintelui Guido.

EFE transmite că sesiunea de primăvară s-a încheiat fără a se ajunge la un consens privind posibilitatea recunoaşterii lui Juan Guaido în calitate de preşedinte al Venezuelei, care ar permite lansarea unui program de sprijin. Reuniunea de primăvară s-a încheiat însă cu angajamentul de a „acţiona rapid” împotriva încetinirii redresării economice globale.

În conferinţa de presă de la final, directoarea generală a FMI Christine Lagarde a declarat că organismul internaţional nu a ajuns deocamdată la un acord referitor la o posibilă recunoaştere a legitimităţii lui Guaido.