Update articol:

WWF România: Sperăm ca amenzile pe piaţa lemnului să descurajeze practicile anticoncurenţiale

lemn

Apreciem efortul Consiliului Concurenţei de a combate ilegalităţile din pădurile României şi sperăm ca amenzile pe care le-a aplicat marilor procesatori să descurajeze practicile anticoncurenţiale din domeniu, arată, într-un comunicat, reprezentanţii WWF România.

Aceştia atrag, însă, atenţia că ancheta autorităţilor se referă la perioada 2011-2016 şi se întreabă dacă nu cumva au fost încălcate regulile de concurenţă şi după această perioadă, şi prin alte mecanisme.

“Ancheta autorităţilor a demonstrat că marii procesatori eliminau concurenţa în cadrul licitaţiilor pentru a adjudeca masa lemnoasă la cel mai mic preţ posibil, de cele mai multe ori, în detrimentul statului care încasa mai puţini bani. Astfel de practici subminează concurenţa locală prin eliminarea treptată de pe piaţă a operatorilor mici şi mijlocii, în timp ce firmele de exploatare mai mari sunt constrânse să se transforme în “servanţi”. Aceasta este una dintre cauzele care alimentează fenomenul tăierilor ilegale. Ne punem deci întrebarea: câte milioane de metri cubi au fost recoltate ilegal din România ca urmare a acestor practici?”, se arată în documentul citat.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, modul de valorificare a lemnului dictează cum sunt gospodărite pădurile.

“Dacă un grup de procesatori care poate să consume anual peste 5 milioane de metri cubi de lemn reuşeşte să formeze un cartel, atunci “grupul” obţine o poziţie dominantă pe piaţă şi poate să influenţeze cererea. Mai mult, dacă companiile din grup procesează doar primar lemnul, atunci nu au nevoie de materie primă de bună calitate. Prin urmare, pentru a satisface cererea de pe piaţă, silvicultura din România riscă să se orienteze către cicluri scurte de producţie (mai profitabile în ceea ce priveşte producţia de lemn) de 60-80 de ani, faţă de 100-140 de ani, cât sunt în prezent. Legalizarea unor intervenţii intensive şi, într-un final, transformarea ecosistemelor forestiere în culturi intensive de lemn, riscă să conducă la reducerea devastatoare a biodiversităţii. Deoarece nu am mai avea păduri vii, ci livezi de lemn”, subliniază comunicatul.

În aceste condiţii, Radu Vlad, coordonator proiecte regionale păduri la WWF România, consideră că România trebuie să susţină o piaţă a lemnului etică, concurenţială şi competitivă şi să promoveze o economie circulară prin valorificarea şi prelucrarea superioară a lemnului, pentru a-i creşte valoarea adăugată pe plan local.

“România nu are nevoie de acest model de afaceri susţinute de practici ilegale. Trebuie să susţină o piaţă a lemnului etică, concurenţială şi competitivă. Trebuie să promoveze o economie circulară prin valorificarea şi prelucrarea superioară a lemnului, pentru a-i creşte valoarea adăugată pe plan local şi a crea noi locuri de muncă. Numai în acest fel poate fi redusă în mod durabil presiunea asupra ecosistemelor forestiere şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. Sperăm ca autorităţile să continue lupta împotriva abuzurilor din păduri prin crearea unui cadru legislativ coerent, pe care să se asigure că îl pun în practică prin aplicarea unor controale eficiente, susţinute de sancţiuni pe măsură”, a precizat Radu Vlad, citat în comunicat.

Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 129,6 milioane de lei (aproximativ 26,6 milioane de euro) 31 de companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa comercializării masei lemnoase din România.

În cadrul acestei investigaţii, autoritatea de concurenţă a analizat mai multe licitaţii organizate de diverşi administratori sau proprietari de fond forestier în perioada 2011 – 2016 şi a constatat că în cazul a 45 dintre ele au fost încălcate regulile de concurenţă prin realizarea unor înţelegeri şi/sau practici concertate pentru împărţirea loturilor/partizilor de masă lemnoasă, în funcţie de interes, precum şi/sau pentru împărţirea surselor de aprovizionare.

BVBStiri BVB

PATRIA BANK S.A. (PBK) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

DAFORA SA (DAFR) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

ROMCAB SA (MCAB) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (26/02/2021)

Rezultate financiare preliminare 2020