Update articol:

A fost lansat Ro-HydroHub, un centru de excelenţă pentru dezvoltarea tehnologiilor bazate pe hidrogen

Hub-ul Român de Hidrogen şi Noi Tehnologii Energetice – Ro-HydroHub, un centru de excelenţă pentru cercetarea şi dezvoltarea tehnologiilor bazate pe hidrogen, a fost lansat oficial joi, în prezenţa ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Proiectul, finanţat prin Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF), beneficiază de o investiţie de aproape 140 milioane de euro, având ca obiectiv modernizarea sectorului energetic şi accelerarea tranziţiei către energie verde, informează MIPE într-un comunicat.

“Astăzi nu doar lansăm un proiect, ci punem bazele unui nou model economic pentru România – unul bazat pe inovare, sustenabilitate şi excelenţă tehnologică. Sunt convins că finanţarea europeană alocată va contribui la marcarea unui punct de cotitură în transformarea României într-o economie a viitorului. Vă reamintesc faptul că încă din mandatul anterior am iniţiat negocierile alături de Comisia Europeană pentru a finanţa acest proiect cu potenţial ridicat de aplicare, pentru a sprijini dezvoltarea de produse cu valoare adăugată mare şi care pot fi asimilate de către industria autohtonă”, a declarat ministrul Marcel Boloş, în comunicat.

La eveniment au participat şi președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, însoțit de Vicepreședintele Tudor Prisecaru. Potrivit Autorităţii Naționale pentru Cercetare, evenimentul de lansare de la Râmnicu Vâlcea subliniază angajamentul României de a investi în infrastructură modernă și expertiză locală, transformând #cercetarea științifică într-un vector al dezvoltării economice și sociale. Ro-HydroHub își propune să consolideze colaborarea dintre instituțiile de cercetare, mediul academic și industria energetică, contribuind astfel la poziționarea țării noastre ca lider regional în tehnologiile verzi, toate acestea în contextul atingerii neutralității climatice până în 2050, conform obiectivelor Uniunii Europene.

În urma negocierilor cu reprezentanţii Comisiei Europeane, Ro-HydroHub a fost acceptat ca proiect predefinit în cadrul PoCIDIF şi va beneficia de suportul Autorităţii de Management pe toată durata implementării.

Implementat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice – ICSI Râmnicu Vâlcea ca lider de parteneriat, împreună cu Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi nouă parteneri din sectorul privat, Ro-HydroHub va deveni un centru strategic pentru dezvoltarea şi integrarea soluţiilor tehnologice bazate pe hidrogen.

Ro-HydroHub va acoperi un spectru larg de activităţi de cercetare, dezvoltare şi inovare, având printre obiective: dezvoltarea de tehnologii pentru producţia, furnizarea şi stocarea hidrogenului; crearea unor soluţii avansate pentru pile de combustibil şi electrolizoare; implementarea unor sisteme integrate de hidrogen bazate pe surse regenerabile; transfer tehnologic către companii şi accelerarea adopţiei industriale a tehnologiilor bazate pe hidrogen; formarea unei noi generaţii de specialişti prin programe masterale şi doctorale.

Astfel, proiectul Ro-HydroHub va deveni un pol de excelenţă la nivel naţional şi european, consolidând poziţia României în sectorul tehnologiilor energetice verzi.

Proiectul prevede colaborarea cu mediul academic, sectorul privat şi instituţiile europene pentru a facilita adoptarea rapidă a soluţiilor inovatoare şi pentru a sprijini obiectivele de decarbonizare ale Uniunii Europene.

BVB | Știri BVB

PREBET SA AIUD (PREB) (21/03/2025)

Convocare AGA O & E 29/30.04.2025

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (21/03/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 09(10).04.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (21/03/2025)

Semnarea unui contract de tip PPA (Power Purchase Agreement)