Update articol:

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Polonia Sursa foto: pixabay.com
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din cauza unei ameninţări cu atacuri cu drone în Ucraina învecinată, iar aeroportul din oraşul Lublin, din estul Poloniei, a fost închis, au indicat autorităţile poloneze citate de Reuters, potrivit Agerpres.

Comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze a declarat că avioanele au participat la o operaţiune în apropierea graniţei cu Ucraina “pentru a asigura securitatea spaţiului nostru aerian”.

“Aceste acţiuni sunt de natură preventivă şi vizează securizarea spaţiului aerian şi protejarea cetăţenilor, în special în zone adiacente zonei ameninţate”, a precizat comandamentul în comunicat.

Acesta nu a menţionat nicio încălcare a spaţiului aerian polonez.

Cu trei zile în urmă, Polonia a doborât drone ruse în spaţiul său aerian, cu sprijinul unor aeronave militare ale aliaţilor săi din NATO. Rusia a declarat că nu a vizat Polonia, aminteşte Reuters.

Agenţia poloneză de navigaţie aeriană a anunţat că aeroportul din Lublin şi o zonă controlată din jurul aeroportului au fost închise operaţiunilor de zbor, sâmbătă.

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (04/11/2026)

Vanzarea participatiei detinute la Independenta S.A.

CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (04/11/2026)

Hotararile AGOA si AGEA din data de 04.11.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (04/11/2026)

Schimbari in conducerea administratorului emitentului

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (04/11/2026)

Semnarea unui contract semnificativ