Update articol:
INTERVIU EXCLUSIV

Alexandru Georgescu, EURISC:  Cultura anulării – pericol mortal pentru orice societate care se dorește liberă și cu adevărat democratică (partea a III-a)

cultura anularii, alexandru georgescu
  • Cultura anulării a devenit un mijloc de parvenitism.

  • Interviu cu Dr. Alexandru Georgescu, analist strategic, Fundația EURISC

 

Care este opinia dvs cu privire la “cultura anulării”?

Alexandru Georgescu:  Este o formulă sinistră, orwelliană, pentru a exprima prigonirea cuiva ca exemplu pentru alții. Este un fenomen fundamental iliberal, ca multe altele care se produc sub masca retorică a liberalismului actual. Este iliberal sau chiar un impuls totalitar pentru că un principiu de bază al liberalismului practic este distincția dintre public și privat care le permite oamenilor să interacționeze și să fie în dezacord în bună credință și fără teamă de represalii.

Diseminarea corespondenței private și dezgroparea vorbelor din trecut creează o vulnerabilitate universală care îl îndeamnă pe individ să se autocenzureze de teama efectelor asupra vieții personale sau a carierei. O altă formulă utilizată în trecut de radicali este “ceea ce este personal este și politic”, tradus în “manualul regulilor radicalilor” al organizatorului politic american Saul Alinsky drept directiva de a personaliza agresiv orice dezbatere sau dispută politică, promovând politicizarea tuturor aspectelor societății civile și a vieții publice (inclusiv hobbyurile), altă caracteristică a societăților totalitare. Au apărut unele exemple ciudate în acest sens, cum ar fi acuzațiile de rasism și excluziune care au dezbinat cea mai mare comunitate americană de croșetat acum ceva timp, care este un simptom al lipsei de refugiu față de politică care, în cele din urmă, va duce la contra-radicalizare. Pe termen scurt și mediu, înainte să apară reacția puternică împotriva fenomenului și cum majoritatea oamenilor de tem de ostracism, cultura anulării este un pericol mortal pentru orice societate care se dorește liberă și cu adevărat democratică. În acest sens, disprețul lui Trump față de cei care încercau să îl intimideze a fost un factor de atracție pentru susținătorii lui.

Există și un aspect practic al culturii anulării, pentru că a devenit un mijloc de parvenitism. Cei mai entuziaști prigonitori (ca și în timpul Revoluției Culturale) sunt tinerii cu perspective economice limitate care caută să avanseze înlăturând competitorii prin astfel de acuzații. Din acest motiv, inclusiv somități liberale cad pradă culturii anulării – politicieni ca Al Franken sau profesori universitari care mai de care mai impecabil progresiști. Și, desigur, numeroși indivizi anonimi fără statură publică pe care justițiarii i-au identificat și care au fost concediați în urma presiunilor puse pe companii care se tem de publicitate proastă. Rapiditatea cu care se schimbă opiniile corecte îl transformă în eretic și pe cel mai fanatic susținător al preceptelor așa-zis progresiste, pentru că Internetul nu uită și oricând poate fi evidențiat un tweet din trecut care era lăudabil la vremea respectivă. Din acest motiv, și eroi istorici ai liberalilor americani au căzut pradă unui “damnatio memoriae”, cum ar fi Woodrow Wilson (eliminat de pe frontispiciul școlii care îi purta numele la Princeton),  Abraham Lincoln, Franklin Delano Roosevelt și alții.

Care sunt consecințele acestui fenomen?

Alexandru Georgescu:   Există două consecințe majore la ceea ce se întâmplă. În primul rând, dizidenții de dreapta au devenit purtătorii unei noi contra-culturi care se opune unei ortodoxii hegemonice liberale reprezentate la nivelul centrelor de putere din stat. Contra-cultura de stânga din anii 1960-1970 a căpătat aderenți și a umilit puterea din acel moment încălcând tabuuri legate de cultura conservatoare (moravuri sexuale, segregare rasială, norme de comportament, estetica) și militând pentru libertate de exprimare. Astăzi, contra-cultura sfidează corectitudinea politică și celelalte vaci sacre liberale. Din acest motiv, reacționarismul la schimbările masive din societate nu va mai fi un fenomen asociat cu bătrâni rămași în urmă, ci cu tineri care și-au găsit un mijloc de rebeliune, chiar dacă rebeliunea înseamnă religiozitate publică, naționalism, conservatorism personal și reverență stângace față de tradiție și moștenire culturală (a explodat numărul conturilor de Twitter dedicate arhitecturii clasice, artelor pre-modernism și scriitorilor care azi ar pune probleme). Fenomenul a fost observat în Franța unde, înainte de apariția En marche! a Dlui Macron, Frontul Național al lui Marine le Pen devenise cel mai popular partid printre tineri.

Alexandru Georgescu, EURISC: Văd în SUA o perioadă de centralizare puternică a puterii în aparatul executiv și cel judecătoresc, în dauna Congresului din ce în ce mai divizat și, prin urmare, impotent (partea a doua)

 

A doua consecință este una nefastă. Dacă societățile nu își vor recăpăta toleranța față de diversitatea reală de opinii, făcând imposibilă “anularea” oamenilor, atunci, printr-un proces de selecție naturală, contrapartida forțelor liberale care practică cultura anulării vor deveni acele elemente imune la anulare. Cu cât un om este mai bine poziționat social (mai educat, mai bine remunerat), cu atât este mai sensibil la perspectiva ostracizării sociale. Un sondaj Cato recent a arătat că anxietatea exprimării opiniilor politice crește odată cu educația pentru republicani. Era fascinant să vezi cum muncitorii democrați și republicani erau la fel, dar 60% dintre cei mai educați republicani se temeau să își exprime vederile politice în public față de 25% dintre democrați[1]. Prin demonizare, opoziția respectabilă, care poate articula coerent și respectuos un argument în dezbateri naționale competitive, este alungată, și rămâne opoziția nerespectabilă. În fază inițială, liberalii se bucură că opozanții lor sunt oameni needucați și cu statut social scăzut sau ultrași din cluburi de fotbal, până își dau seama că ei sunt și mai rezistenți la mijloacele soft de represiune politică. Un șomer al globalizării dintr-o regiune devastată economic și cu propriul cerc social și statut este mai puțin vulnerabil la anulare decât un angajat la o corporație dintr-un centru urban sau decât o figură respectabilă din mediul academic. Același proces de selecție are loc și în rândul elitelor și așa s-a ajuns la Donald Trump, un om care este energizat politic de conflictul cu liberalii, de la populiștii Pat Buchanan și Ross Perot din anii 1990, care au fost ținta unor atacuri vitriolice și demoralizante.

Alexandru Georgescu, EURISC: “Noua ordine mondială va fi una multipolară, în care statele cele mai puternice vor căuta să își coalizeze și să domine blocuri de state partenere” (partea I)

 

Cultura anulării este un fenomen pur american?

Alexandru Georgescu: Eu aș spune că, în acest moment, este un fenomen mai degrabă anglo-saxon, pentru că îl întâlnim și în Anglia. Europenii au adoptat și ei corectitudinea politică, iar gânditorii eretici au fost hărțuiți legal și cenzurați. Cu toate acestea, fenomenul anulării nu este la fel de răspândit sau de adânc implantat, chiar dacă acest lucru nu garantează că mai există un pluralism real, definit ca toleranță și pentru ideile cu care nu ești de acord. În schimb, eu cred că se va răspândi. Influența americană deliberată, dar și cea neintenționată, este extraordinară. Multe voci s-au exprimat că Trump ar fi afectat soft power-ul american și cu siguranță că elitele globale l-au respins, însă puterea efectivă a Americii în domeniul cultural nu a fost nicicând atât de mare. Psihodramele Americii se răspândesc pe toată planeta, iar străinii rezonează mai mult la conflicte și perspective americane decât la cele ale propriei regiuni. Conflictul din estul Ucrainei a avut mai puțin impact emoțional sau ideologic în România decât barajul constant cu informații legate de presupusele crime rasiste ale poliției americane. Cum altfel să ne explicăm faptul că moartea lui George Floyd a dus la dărâmarea de statui în Anglia și la vandalizarea statuii lui Winston Churchill? Că s-au organizat marșuri Black Lives Matter în țări care nu au problemele americane (Japonia, Hong Kong) și nici nu le cunosc în mod real, în timp de pandemie chiar, și că polițiștii din aceste țări (Anglia) au îngenuncheat simbolic în fața protestatarilor cum au văzut la polițiștii americani. Și, în cele din urmă, toată planeta s-a împărțit în pro-Trump și anti-Trump, dar nimeni indiferent la Trump, a consumat memele din această perioadă și argumentele folosite, fie pro sau contra, își aveau originile în SUA. Este o putere cu atât mai extraordinară cu cât este, de mult ori, exercitată inconștient, iar una dintre marile critici care pot fi aduse hegemoniei americane este că dominația sa culturală are un efect destabilizator asupra altor țări care le împiedică să se concentreze asupra realităților, condițiilor și compromisurilor locale.

Putem să asistăm la cultura anulării și în România?

Alexandru Georgescu: La un moment dat, cred că da, dar nu am ajuns în acea fază. Cultura anulării nu este un fenomen centralizat, în care cineva emite o directivă și se asigură că ținta a fost anulată, ci unul emergent care apare din coordonarea descentralizată prin semnale culturale care încă nu există în România, și sper să nu existe. Este vorba despre așteptările pe care le ai cu privire la reacțiile probabile ale celorlalți. Cu siguranță că unii oamenii și-ar dori să aibă această putere în România și își pot justifica cum ar folosi-o în scopuri nobile, dar încă nu avem puse la punct mecanismele de coordonare. În schimb, ne putem trezi cu o cultură a anulării prin proxy în mediul globalizat. Să zicem că un român lucrează pentru filiala unei corporații străine și postează pe vreun forum online un comentariu anti-refugiați. Un comisar politic auto-intitulat din SUA ar putea să facă cercetare online, să îi descopere locul de muncă și să trimită o scrisoare amenințătoare companiei, care ar putea instrui filiala din România să îl concedieze, chiar dacă leadershipul local, mai adaptat la lipsa noastră de corectitudine politică (cel puțin cea străină, că avem și noi formele noastre provinciale), ar considera că ideea este aberantă. În funcție de felul în care va reacționa statul la acest abuz, precedentul se va fi creat pentru a avea și în România cultura anulării. Companiile sunt complice la aceste fenomene, dar sunt și victime, pentru că ele reacționează la incertitudinea din sistem. Dacă un stat face suficient de clar că anumite comportamente nu vor fi tolerate, atunci companiile pot ignora cu succes impulsurile de tipul culturii anulării. Este valabil și pentru cenzura pe Twitter și Facebook, care a căpătat amploare nu doar prin captura internă de către ideologi, dar și în urma declarațiilor politice constante (netransformate în legislație) cu privire la vulnerabilitățile companiilor la acțiuni legale din cauza conținutului postat pe platformele lor. Incertitudinea le determină să “sufle și în iaurt”. Statul explicitează normele care guvernează relația dintre angajat și angajator sau între ofertant de servicii și utilizator în așa fel încât să reducă incertitudinile care, de multe ori, determină comportamente abuzive sau aberante. Am facut-o pentru discriminare pe bază de sex, religie, rasă și etnie, și acum trebuie găsită o modalitate (formală sau informală) pentru a descuraja discriminare pe bază de afiliere politică sau ideologică.

[1] https://www.cato.org/survey-reports/poll-62-americans-say-they-have-political-views-theyre-afraid-share

BVBStiri BVB

CONPET SA (COTE) (12/04/2021)

Completarea ordinii de zi a AGOA din data de 28(29).04.2021 si B.V.C. 2021

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (12/04/2021)

Actualizare lista preliminara persoane propuse pentru functia de administrator

OIL TERMINAL S.A. (OIL) (12/04/2021)

Actualizare si completare materiale AGOA 29.04(04.05).2021