Update articol:

Aristotel Jude, director general ROMGAZ: „Obiectivul meu este să asigur continuitate în dezvoltarea companiei”

„Obiectivul meu este să asigur continuitate în dezvoltarea companiei”, a transmis Aristotel Jude, director general ROMGAZ, printr-un comunicat.

Aristotel Marius Jude a fost numit de către Consiliul de Administrație al Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ SA în funcția de Director General, cu un mandat provizoriu de 2 luni, ca urmare a demisiei din funcție a lui Daniel Corneliu Pena, fost director general adjunct cu mandat și cu atribuții de director general, începand cu data de 15 februarie.

Fostul director adjunct, Daniel Corneliu Pena, și-a exprimat dorința de a demisiona din toate funcțiile deținute în cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A., iar ca urmare, administratorii companiei au supus la vot și aprobat numirea domnului Aristotel Marius Jude în funcția de Director General cu un mandat de 2 luni, domnia sa renunțând la funcția de Președinte al Consiliului de Administrație.

Aristotel Jude, director general al S.N.G.N. ROMGAZ S.A., a declarat: “Am acceptat această provocare din dorința de a asigura continuitatea în exercitarea managementului executiv al companiei şi pentru gestionarea eficientă a proiectelor imediate şi prioritare ale S.N.G.N. ROMGAZ S.A. Nutresc speranta că împreună cu o echipă unită, profesionistă voi reusi o gestionare eficientă a activităţii companiei în acest scurt mandat.”

Aristotel Jude a fost Secretar de Stat în cadrul Ministerului Energiei, responsabil de coordonarea activității ministerului în domeniul țițeiului și gazelor naturale. Are un Master of Business Administration (MBA), acordat de Conservatoire National Des Arts Et Metiers, Paris, Franța și competențe dovedite de-a lungul carierei profesionale în managementul întreprinderii, administrare societăți, consultanță în domeniul juridic. De-a lungul timpului a ocupat mai multe funcții de conducere în cadrul S.N.G.N. ROMGAZ S.A.: manager proiect, director de department, director de direcție, administrator.

Producția totală hidrocarburi a Romgaz (SNG) a fost de 29,24 mil. boe, în 2020, în scădere cu 14,2% față de 2019, potrivit unui raport al companiei, transmis Bursei de Valori București. Totodată, vânzările de gaze către terți au scăzut cu 10,1%, la 4,4 miliarde mc în 2020.

Recent, Financial Intelligence a relatat, pe surse despre un control de la Ministerul Energiei la investiţia de la centrala Iernut a Romgaz.

BVBStiri BVB

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (25/02/2021)

Disponibilitate rezultate financiare preliminare 2020

COMPA S. A. (CMP) (25/02/2021)

Disponibilitate rezultate financiare preliminare 2020

CONPET SA (COTE) (25/02/2021)

Procedura recrutare Director General

ROMPETROL WELL SERVICES S.A. (PTR) (25/02/2021)

Disponibilitate raport preliminar 2020

BRK WTI Turbo Short 63.5 (BKWTITS4) (25/02/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 25 si 26 Februarie 2021