“HOTĂRÂRE nr. 49 din 13.10.2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Bulgaria va analiza posibilitatea de a utiliza tehnologie americană pentru un nou reactor pe care vrea să îl […]
Didier Stoessel va prelua funcţia de CEO al CME, proprietarul Pro tv, şi va coordona activitatea din Cehia, […]
Raed Arafat: Nunțile și botezurile vor fi interzise, masca devine obligatorie peste tot în spațiile publice, acolo unde incidența depășește 3 la mia de locuitori
Starea de alertă se prelungeşte pe teritoriul României cu încă 30 de zile, începând cu data de 15 […]
Marian Murguleţ: “Mi s-a spus: Sunteți demnitar și, conform legii, nu aveți nevoie de niciun fel de studii, nici măcar de bacalaureat”
Marian Murguleţ, Secretar de stat pentru Tehnologia Informației la nivelul întregii Administrații Publice Centrale, CIO Guvernamental, ne-a povestit […]
Autor: Cezara Panait, expert afiliat pentru politici digitale, Europuls – Centrul de Expertiză Europeană Tranziția digitală a devenit, […]
Poliţiştii de la Crimă Organizată au descins, marţi, sub coordonarea procurorului DIICOT, la mai multe adrese din Timişoara […]
Eugen Lascu: Lumea disruptivă în care trăim ne obligă să ne cunoaștem vulnerabilitățile; RAISA – soluţie pentru un mediu economic distruptiv (video)
De câteva decenii, lumea în care trăim, datorită exploziei tehnologice, a intrat într-o nouă epocă, definită ca “disruptivă”, […]
Florian NEAGU, BNR: Ne aşteptăm la majorarea ratei creditelor neperformante; băncile şi IFN-urile ar trebui să inițieze de timpuriu un proces de evaluare a capacității debitorilor de a-și rambursa creditele, după ce expiră moratoriile (video)
* “Sectorul bancar românesc are o capacitate bună de a face față unor evoluții nefavorabile” *”Rata solvabilității în […]
Bogdan Neacşu, CEC Bank: Modernizăm în continuare CEC Bank; am recuperat în foarte scurt timp 3-5 ani de gap tehnologic (video)
În această perioadă nu facem altceva decât să modernizăm activitatea CEC Bank și modul în care facem banking, […]
Dragoş Pîslaru: România are de făcut o alegere clară – ori menține un sistem economic bazat pe salarii mici și pe valoare adăugată redusă, ori se raliază unor proiecte importante la nivel european (video)
România va avea ocazia să facă un pas înainte şi să fie în avangarda țărilor din Uniunea Europeană […]
Comisia Europeană va propune standarde minime obligatorii cu privire la performanţa energetică a clădirilor din Europa, în ideea […]
Gazprom se aşteaptă ca livrările de pe piaţa de gaze naturale din Europa să depăşească cererea şi în […]
Autorităţile turce ar putea revizui, în creştere, estimările referitoare la depozitul de gaze naturale descoperit recent în Marea […]
Comisiile pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor au avizat, luni, patru candidaturi pentru funcţia de preşedinte al ANCOM, a precizat […]
Miniştrii de externe ai Uniunii Europene s-au înţeles luni, la Luxemburg, să sancţioneze Rusia pentru otrăvirea opozantului Aleksei […]
Actualizare: Şeful Grupul de Comunicare Strategică, reacţie la scandalul licenţei: “Nu am declarat că sunt până la acest […]
Primarul general în funcţie, Gabriela Firea, îl acuză pe ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, că a demarat un […]
Transelectrica prelungeşte cu încă două luni mandatele membrilor Directoratului. Transelectrica a transmis: ” Având în vedere că mandatul actualilor […]
Alro anunță investitorii si persoanele interesate că, în ceea ce privește plângerea pentru stabilirea de tarife antidumping pentru […]
Un număr de 7.500 de cereri au fost depuse în primele două ore de la debutul programului de […]
Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că va propune sistarea evenimentelor private sau revenirea organizării acestora cu maximum […]
Economia zonei euro intră într-o fază mai dură deoarece creşterea numărului de cazuri de coronavirus pune sub semnul […]
Serviciile de telefonie, cărţile, revistele şi ziarele, dar şi citricele s-au scumpit cel mai mult în luna septembrie, […]
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri lansează luni, 12 octombrie, de la ora 10.00, înscrierea în cadrul […]
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor la şefia Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), post tămas […]
Vânzările online ale colecţiei de mobilier fabricat în România au crescut de şapte ori în perioada stării de […]
Bucureşti, Alba, Vâlcea, Iaşi, Bacău, Teleorman, Sălaj, Sibiu, Caraş-Severin, Cluj şi Vaslui sunt zonele care au înregistrat un […]
Un număr de 3.517 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, […]
Adrian Zuckerman: “Acum vom începe derularea unui nou proiect pentru România, împreună cu Polonia, pentru construirea unei autostrăzi […]
O nouă explozie a zguduit vineri seară capitala Beirut din Liban, într-o zonă dens populată, provocând moartea a […]
MFP: Laurențiu Baranga și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor
Laurențiu Baranga și-a prezentat demisia din funcția de președinte al Oficiului National de Prevenire și Combatere a Spălării […]
Polițiștii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorii de la Parchetul General, au descins […]
Fostul vicecancelar austriac Heinz-Christian Strache, care a demisionat anul trecut după ce a fost surprins cu o cameră […]
Tribunalul Prahova, care l-a achitat pe fond pe fostul deputat Vlad Cosma într-un dosar privind finanţarea ilegală a […]
Gabriel Avrămescu, fostul prefect al judeţului Galaţi, a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului Ministru, […]
Orange și Proximus au ales Nokia pentru construirea rețelelor 5G în Belgia, în timp ce renunță la Huawei […]
Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns sâmbătă la un acord de încetare a focului cu începere de la orele […]
Grecia a început vineri procedura de licitaţie pentru vânzarea Hellenic Shipyards SA, cel mai mare şantier naval al […]
Secretarul american al Comerţului, Wilbur Ross, a anunţat vineri că SUA impun noi taxe vamale la importurile de […]