Un număr de 16.760 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Asociația Profesională a Producătorilor de Cabluri din România (APPCR), singura asociație de profil din industrie, reunind principalii producători […]
Un grup important de producători de metale din Europa a cerut politicienilor de pe continent să adopte un […]
Dacă criza Rusia-Ucraina escaladează, prețurile gazelor în Europa – care au crescut la maxim anul trecut – ar […]
Agroland Business System (BVB: AG), grup antreprenorial românesc de retail, agricultură și alimentație, care deține cea mai mare […]
Iubitorii sporturilor de iarnă care aleg să meargă cu Trenurile Zăpezii la Braşov vor putea folosi începând de […]
Directorii marilor transportatori americani de pasageri şi marfă au avertizat luni despre o criza aviatică “catastrofală” iminentă în […]
Încrederea publicului în guvernele care conduc democrațiile lumii a scăzut la noi niveluri din cauza gestionării pandemiei și […]
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat în această seară, după o ședință a coaliției guvernamentale de circa 5 ore, că […]
OTP Bank – cel mai mare grup independent din Europa Centrală și de Est, a desemnat noul CEO […]
Punerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2 va constitui o contribuție semnificativă la asigurarea securității energetice a […]
Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF) a luat cunoștință despre apariția în spațiul public, în contextul aplicării […]
Vorbind la evenimentul virtual de la Davos, Xi a spus: „Trebuie să renunțăm la mentalitatea Războiului Rece și […]
Romelectro SA și-a cerut insolventa, potrivit unei înregistrări de pe portalul instanțelor de judecată. Dosarul a fost înregistrat […]
Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflat sub directa coordonare a președintelui Mihai […]
Investiție estimată la 40 milioane de euro în localitatea Sărmășag, Sălaj Producție anuală de energie de 60 mil.KWh […]
Asociația Participanților în Fondurile de Pensii si Fondurile de Investiții a luat la cunoștință cu suprindere de discuțiile […]
8 din 10 români, care au ca principală prioritate schimbarea locului de muncă în acest an, deja au […]
Medicover a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni la Mediplus, clinică trans-disciplinară dedicată sănătății femeii. Cei peste 18 ani […]
Panfora Oil & Gas va începe lucrările de construcție a primei sonde de explorare în perimetrul EX-6 Curtici, […]
Reducerea TVA de la 19% la 5% la energie electrică şi gaz este suportabilă de către bugetul de […]
* “Orice fel de împrumut pe care ne dorim să-l facem anul acesta trebuie să fie bazat întodeauna […]
Averea celor mai bogați 10 oameni din lume s-a dublat de la 700 de miliarde de dolari la […]
Agențiile de informații care monitorizează operațiunile cibernetice rusești împotriva Ucrainei cred că modelul de activitate al Rusiei ar […]
„Planificarea incorectă, politica energetică pe termen scurt este o durere de cap pentru politicienii europeni, pe care încearcă […]
Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, și secretarul de stat american Antony Blinken au convenit sâmbătă să […]
Posibila încălcare recentă a securității în Polonia, care a lăsat mâinile inamicului să descarce liber toate informațiile disponibile […]
Agenția de spionaj MI5 din Marea Britanie a avertizat că un agent al regimului chinez a fost activ […]
Generalul Ștefan Dănilă a propus privatizarea Romaero, ca o soluție pentru ieșirea companiei din impas, dar se pare […]
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care AFV Acciaierie Beltrame SpA, Italia, intenționează să preia activele funcționale aparţinând COS […]
Generalul Ştefan Dănilă a predat ieri mandatul la Romaero, potrivit surselor noastre. Domnia sa ne-a declarat: Da (n.r. […]
Unul din responsabilii “crizei facturilor umflate” la energie electrică şi gaze este şeful ANRE, Dumitru Chiriţă, a scris […]
Harald Malmgren: Când l-am întâlnit prima dată pe Vladimir Putin, cunoştea deja puterea adversarilor terifianți…
Harald Malmgren este un strateg geopolitic, negociator și fost consilier al președinților John F. Kennedy, Lyndon B. Johnson, Richard […]
Prinţul Andrew al Marii Britanii a renunţat joi la patronajele sale regale şi la afilierile militare, în contextul […]
Un atac cibernetic masiv care îi avertizează pe ucraineni „să se teamă și să se aștepte la ce […]
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,19% în luna decembrie 2021, de la 7,8% în noiembrie, în […]
Primele rezultate ale Comandamentului pentru Energie – structură special creată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), aflată […]
Viza lui Novak Djokovic a fost anulată de ministurl imigraţiei din Australia, potrivit CNN. CNN spune: ” Viza […]
Iulian Iancu, fost preşedinte al Comisiei pentru Industrii din Camera Deputaţilor, propune preţ reglementat la energie şi gaze […]
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a fost reţinut, joi seară, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în […]
