Biroul Naţional al USR a decis, miercuri seara, să continue discuţiile cu foştii parteneri de coaliţie – PNL […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Soluțiile propuse în cadrul conferinţei “Condition Monitoring Diagnostic and Maintenance Conference 2021” contează în evoluția sistemului energetic către […]
SUA şi Uniunea Europeana exercită o interferenţă fără precedent în afacerile interne ale Republicii Moldova, interzicându-i în mod […]
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat miercuri că liberalii vor avea o propunere pentru şefia Camerei Deputaţilor, însă […]
Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis miercuri să declare stare de alertă în sectorul […]
Închiderile temporare ale unor fabrici de îngrăşăminte din Europa, din cauza creşterii explozive a preţului gazelor naturale, ar […]
Premierul desemnat Dacian Cioloş, preşedinte al USR, a declarat, miercuri, după întâlnirea cu liderii PNL, UDMR şi minorităţilor […]
Furnizorii de energie ai clienţilor casnici refuză să încheie contracte pe termen lung cu producătorii, la preţuri mai […]
Arhiepiscopiei Bucureştilor: Pr. Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și dl Lazăr Neacșu – membru în […]
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia este pregătită să ajute Europa, pe măsură ce criza energetică […]
Kremlinul a anunţat miercuri că firma rusă Gazprom furnizează Europei gaze la un nivel maxim, conform contractelor existente, […]
Moneda naţională a atins miercuri un nou maxim istoric în raport cu leul, în condiţiile în care cursul […]
Vicarul Eparhial Pr. Aurel Mihai, unul dintre personajele principale ale anchetei Recorder, a demisionat din funcție, potrivit stiripesurse.ro. […]
Cu majoritate de voturi a fost adoptată astăzi, 13 octombrie, LEGEA pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului […]
Guvernatorul Băncii Centrale slovace și membru al consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene, Peter Kazimir, a fost acuzat de […]
Sebastian Burduja anunta depunerea proiectului legislativ de reducere a impozitului pentru investitorii de pe piata de capital. Burduja […]
iBanFirst, unul dintre fintech-urile B2B cu cea mai mare creştere, recent intrat în România, l-a numit pe Johan […]
Consilierul municipal Lazăr Neacşu şi-a dat demisia din funcţie şi din Partidul Social Democrat, a anunţat, miercuri, Biroul […]
Întreruperile lanțului de aprovizionare lovesc unele dintre cele mai puternice companii din lume, împingând fondurile de capital de risc (VC) să investească în […]
Morgan Stanley upgradează sectorul imobiliar din China la „atractiv”, chiar dacă investitorii sunt îngrijorați şi urmăresc îndeaproape situaţia grupului […]
Anca Maniţiu, Impetum Group: “Vom încerca să atragem capital la companii prin emisiuni de acțiuni la bursă” – video
Dezvoltarea pieţei de capital după promovarea la statutul de piaţă emergentă de către FTSE Russell şi perspective pentru […]
2021 a fost aproape pierdut pentru industria națională de apărare, întrucât Ministerul Economiei a decis ca în 2021 să […]
Daniel Zamfir: Proiectul PSD de plafonare a preţului la energie, dezbătut astăzi în Senat; Plafonarea NU se va face la preţurile de azi, va fi media lunilor ian-sept 2021
Proiectul de lege PSD de plafonare a preţului la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii casnici va […]
Ludovic Orban a anunţat că îşi va depune miercuri, la ora 12,00, demisia din funcţia de preşedinte al […]
Premierul desemnat Dacian Cioloş se va întâlni miercuri cu liderii PNL, UDMR şi minorităţilor naţionale pentru o primă […]
Gheorghe Ştefan, zis ‘Pinalti’, fost primar al municipiului Piatra Neamţ şi patron al clubului de fotbal Ceahlăul, a […]
Deputatul PSD Mureş Dumitriţa Gliga susţine că, după falimentul City Insurance, preţul poliţelor RCA oferite de celelalte companii […]
Preşedintele PNL Vaslui, Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a transmis, marţi, că situaţia pandemică din România este […]
Lucrările la centrala termoelectrică de la Iernut sunt realizate într-o proporţie mai mică de 90%, iar din punct […]
Caietul de sarcini privind transformarea digitală a administraţiei publice din România, în valoare de peste 30 de milioane […]
România a importat peste 2.100 de MW de electricitate marţi, în timp ce preţul mediu pe bursă a […]
Forumul Atomic Român, “ROMATOM”, reprezentând asociația industriei nucleare din România, salută declarația comună a 10 State Membre UE, […]
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) pregăteşte actualizarea COR-ului (codul ocupaţiilor din România), fiind identificate aproximativ 100 de […]
Noul Superman, Jonathan Kent – care este fiul lui Clark Kent și Lois Lane – va începe în […]
Fondul Monetar Internațional a decis să o păstreze pe Kristalina Georgieva în funcția de director general, în ciuda […]
USR va merge la votul din Parlament cu un guvern monocolor USR, dacă PNL și UDMR nu vor […]
Cristian Ghinea spune că USR ar prefera să aibă aceleași portofolii într-un eventual guvern Cioloș susținut de o […]
“Sunt convins că Dacian Cioloş va reuşi să construiască o majoritate, pentru că doamna Şoşoacă şi anti-vacciniştii din […]
Preşedintele USR, Dacian Cioloş, prim-ministru desemnat, urmează să înceapă marţi negocierile cu reprezentanţii PNL, UDMR şi ai minorităţilor […]
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a lansat luni procedura de licitaţie pentru alocarea a […]
