Companiile europene care joacă un rol crucial în producţia de vaccinuri împotriva COVID-19 lucrează să îşi aducă producţia […]
Autor: Geanina Voda
Geanina Vodă are o experienţă de circa 23 de ani în presa economică.
De-a lungul carierei profesionale, Geanina a parcurs treptele ierarhice, de la nivelul entry level până la nivel de conducere executivă.
Este perseverentă și foarte meticuloasă, iar cifrele sunt specialitatea sa.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Impozitarea celor mai bogaţi şi răsfăţarea clasei de mijloc, aceasta este viziunea economică a preşedintelui american Joe Biden, […]
Autorităţile franceze au anulat o seară de gală programată vineri la Washington, a confirmat joi ambasada Franţei în […]
SUA: Washingtonul dezvăluie că fuga preşedintelui afgan a determinat eşuarea unui acord de tranziţie
Fuga preşedintelui afgan Ashraf Ghani pe 15 august a grăbit victoria totală a talibanilor şi a făcut să eşueze […]
Grenada, Bahamas, Barbados, Guyana, Bonaire, Saint Eustatius şi Saba şi Liechtenstein au intrat în zona roşie de COVID-19. Comitetul Naţional […]
Evoluţia inflaţiei şi incertitudinea generată de criza guvernamentală au fost factorii cu cel mai mare impact asupra pieţei […]
Coronavirus: Italia impune obligativitatea paşaportului sanitar pentru toate categoriile de angajaţi
Guvernul de la Roma a aprobat joi una dintre cele mai stricte măsuri anti-COVID-19 din lume, impunând obligativitatea […]
Ministrul interimar al Economiei, Virgil Popescu, anunță că așteaptă rezultatul acțiunii de control pe care a demarat-o, în baza […]
Parlamentul European a cerut joi ca UE să-şi creeze baze legale comune pentru a acţiona împotriva discriminării şi […]
Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară care grupează şase foste republici sovietice, se află în […]
Banca Mondială a anunţat joi că a decis să înceteze să mai publice raportul ‘Doing Business’, după ce […]
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 28 septembrie sesizarea privind existenţa unui conflict juridic dintre Parlament […]
Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) va revizui metodologia VEKTOR pentru companiile listate, împreună […]
Acționarii Euroins România au aprobat în unanimitate de voturi o nouă majorare de capital în valoare de peste […]
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, printr-o nouă hotărâre, propunerea privind obligativitatea certificatului verde COVID […]
Grupul de Comunicare Strategică: 4.441 de cazuri noi de COVID-19 şi 71 decese, în ultimele 24 de ore
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.441 de cazuri noi […]
Bonami, retailerul online cu mobilier și accesorii pentru casă, crește din nou. După Europa Centrală, acesta se extinde […]
Garanti BBVA Credite de Consum, parte a Grupului Garanti BBVA România, lansează astăzi primul său credit verde, pentru […]
Preşedintele rus Vladimir Putin a calificat drept “cel puţin pripită” retragerea trupelor coaliţiei occidentale din Afganistan, atrăgând atenţia […]
Franţa intenţionează să majoreze de la 1 octombrie salariul minim la 10,48 euro (12,37 dolari) pe oră, a […]
BestJobs anunță numirea lui Andrei Frunză în poziția de Chief Executive Officer. Noul CEO va coordona strategia de […]
BERD a investit 1,3 miliarde de euro (1,5 miliarde de dolari) în Balcanii de Vest în 2020 şi […]
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa (UE plus Marea Britanie şi ţările EFTA) au înregistrat în august un […]
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că în anturajul său s-au îmbolnăvit de COVID-19 “nu unul, nu doi”, […]
Curtea Constituţională a României este aşteptată, joi, să anunţe termenul la care urmează să fie dezbătută sesizarea premierului […]
Statele Unite, care caută să îşi consolideze în toate direcţiile alianţele în faţa Chinei, au anunţat miercuri cu […]
Efortul bugetar pentru compensarea facturilor la energie va fi acoperit anul acesta din dividendul suplimentar al Hidroelectrica, care […]
Informăm acționarii și investitorii despre disponibilitatea Situațiilor financiare consolidate la 30 iunie 2021, neauditate, întocmite în conformitate cu […]
Grupul de Comunicare Strategică: 4.004 de cazuri noi de COVID-19 şi 83 decese, în ultimele 24 de ore
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.004 cazuri noi de […]
Creditul ipotecar, produsul bancar adresat românilor care își doresc cumpărarea sau construcția unei locuințe, a împlinit 20 de […]
Responsabilii Parlamentului britanic s-au opus marţi unei vizite a ambasadorului chinez după sancţiunile impuse de Beijing mai multor […]
Cel mai înalt gradat al Pentagonului, generalul Mark Milley, a fost atât de îngrijorat de sănătatea mentală a […]
Justiţia rusă a condamnat marţi reţelele de socializare americane Facebook şi Twitter la noi amenzi pentru conţinuturi considerate […]
Preţurile record la gaze naturale, înregistrate în ultima perioadă în Europa, ar putea urgenta acordarea aprobărilor necesare pentru […]
Legea consumatorului vulnerabil trebuie transmisă urgent spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis, pentru că o nouă tergiversare va duce […]
Guvernul grec va oferi subvenţii pentru majoritatea gospodăriilor până la finele anului, în ideea de a face mai […]
Grupul de Comunicare Strategică: 3.929 de cazuri noi de COVID-19 şi 96 decese, în ultimele 24 de ore
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.929 de cazuri noi […]
Statele din Balcanii de Vest mai au un drum lung de parcurs până să adere la Uniunea Europeană, […]
Ungaria a decis să prelungească un moratoriu de rambursare a împrumuturilor bancare, introdus în contextul pandemiei de COVID-19, […]
Preţul energiei electrice în Germania, un preţ de referinţă pentru Europa, a depăşit luni pentru prima dată pragul […]
