Update articol:

Boris Johnson cere ”intensificarea sancţiunilor” până la retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina

Boris Johnson Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a pledat miercuri pentru “continuarea intensificării sancţiunilor” împotriva Rusiei până la retragerea tuturor soldaţilor ruşi din Ucraina, relatează AFP şi EFE, potrivit Agerpres.

O încetare a focului în războiul dintre Rusia şi Ucraina nu ar fi un motiv suficient pentru ridicarea sancţiunilor impuse guvernului preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat Boris Johnson în faţa unei comisii parlamentare.

“În opinia mea, ar trebui să continuăm să intensificăm sancţiunile până la plecarea ultimului soldat rus din Ucraina”, a adăugat el.

Întrebat dacă aceasta vizează şi Crimeea anexată de Moscova în 2014, Johnson a răspuns: “Aşa cum am spus, (până când) toate aceste trupe (ruseşti) vor părăsi Ucraina”, conform EFE.

În cursul acestei audieri în faţa Comitetul de legătură al Camerei Comunelor, Boris Johnson a reiterat că o schimbare de regim la Moscova “nu este obiectivul guvernului britanic”, adăugând că Londra încearcă “să ajute la protejarea” ucrainenilor împotriva violenţei “barbare” a forţelor ruse.

Guvernul său, a spus el, “ia în considerare desigur o creştere a sprijinului (britanic) pentru ucraineni în timp ce aceştia se apără (de ruşi)”.

În acelaşi timp, premierul britanic a apreciat că ar trebui gândită o “reformă completă a întregului sprijin oferit unor ţări precum Georgia şi Ucraina”, astfel încât în loc să li se ofere o perspectivă de aderare completă la NATO, ţările occidentale să le înarmeze pentru ca Rusia să nu le poată invada.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026