Lungmetrajul ‘Fjord’, regizat de cineastul român Cristian Mungiu, a câștigat trofeul Palme d’Or la cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, relatează site-ul oficial al evenimentului.
Astfel, Cristian Mungiu intră în cercul foarte restrâns al regizorilor care au câştigat de două ori Palme d’Or. Printre cineaştii recompensaţi cu acest premiu se numără Coppola sau Ruben Östlund. Regizorul român a primit primul său Palme d’Or în 2007 pentru filmul „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”.
„Savurez clipa de faţă. Lăsaţi-mi asta”, a spus laureatul. „Prima dată este o surpriză. Apoi vine plăcerea. Ne amintim întotdeauna de a doua oară. Această seară va rămâne gravată în memoria mea. Acest premiu mă face fericit, dar va trebui să aşteptăm douăzeci de ani pentru a şti care au fost cele mai bune filme. Starea lumii nu este cea mai bună. Nu sunt foarte mândru de ceea ce le las copiilor noştri. Schimbarea ar trebui să înceapă cu noi. Trebuie să vorbim despre lucrurile relevante, iar acestea sunt la îndemână. Ne-am asumat riscul de a ne ridica vocea. Ceea ce simt eu este radicalizarea şi fracturarea societăţii. Acest film este un angajament împotriva oricărei forme de integrism, un pledoarie pentru empatie, pe care trebuie să o aplicăm mai des”.
În filmul ‘Fjord’, cineastul român Cristian Mungiu își plasează povestea în Norvegia, unde un cuplu evanghelic foarte credincios româno-norvegian (Sebastian Stan și Renate Reinsve) se stabilește împreună cu cei cinci copii ai săi și pare, la început, că se integrează fără probleme într-o societate care își proclamă toleranța și respectul față de minorități.
Însă totul se schimbă brusc atunci când apar suspiciuni de violență domestică împotriva copiilor. Autoritățile norvegiene încep să-i privească cu ochi critici pe cei doi soți, pun la îndoială educația lor strictă, care exclude utilizarea platformei video YouTube și a smartphone-urilor, și le critică credința religioasă.
Tensiunea crește până când se declanșează o procedură de plasament care îi vizează pe copii, inclusiv pe cel mai mic dintre frați, un nou-născut care era încă alăptat de mama sa.
‘Fjord’ este un film despre dificultatea de a înțelege pe cineva care gândește altfel, o poveste despre polarizare, despre incapacitatea de a dialoga, despre lucrurile care îi despart pe oameni și cele care încă îi mai țin împreună.
Cristian Mungiu a revenit cu acest film în competiția oficială de la Cannes cu același curaj artistic care i-a adus trofeul Palme d’Or în anul 2007 (‘4 luni, 3 săptămâni și 2 zile’), premiul pentru cel mai bun scenariu în 2012 (‘După dealuri’) și premiul pentru cel mai bun regizor în 2016 (‘Bacalaureat’).
În 2025, trofeul Palme d’Or i-a fost atribuit lungmetrajului ‘It Was Just an Accident’, regizat de cineastul iranian Jafar Panahi.
Cea de-a 79-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă s-a desfășurat la Palatul Festivalurilor și Congreselor din Cannes. Prezentatoarea ceremoniei a fost actrița franceză Eye Haidara. Juriul competiției oficiale a fost prezidat de regizorul sud-coreean Park Chan-wook.