“Am luat vineri, 5 iunie, decizia care ţine cont atât de elementele prezentate de bănci, în cadrul audierilor, cât şi de probele din raportul de investigaţie. Decizia de sancţionare vizează exclusiv încălcarea normelor de concurenţă de către bănci şi, în acelaşi timp, impune adoptarea de măsuri pentru respectarea acestora. Cred că trebuie să explicăm mai clar că decizia noastră a vizat un ansamblu de probe pe care le-am analizat coroborat, inclusiv comportamentul anticoncurenţial din perioada de 30 de minute de stabilire a ROBOR. În acest interval, cotaţiile sunt ferme şi trebuie să fie independente, aspect prevăzut şi de reglementările sectoriale. În afara acestui interval, cotaţiile sunt orientative şi este normal să fie vizibile. Deşi fapta este clară şi validată de Comisia Europeană, în dezbaterile publice pe această temă se încearcă legitimarea sau banalizarea practicii anticoncurenţiale”, a explicat Chiriţoiu.
Acesta a precizat că deciziile Consiliului Concurenţei sunt executorii, “deci băncile au la dispoziţie 30 de zile de la comunicarea motivării, ca să plătească amenzile şi, eventual, să atace decizia la Curtea de Apel Bucureşti”.
Consiliul Concurenţei a sancţionat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurenţă, respectiv legea concurenţei şi Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Cea mai mare amendă, 875,74 milioane lei, a fost aplicată Băncii Transilvania S.A. La aceasta se adaugă o amendă de 85,03 milioane lei aplicată Băncii Transilvania SA pentru fapta realizată de OTP Bank România SA. Urmează Banca Comercială Română SA, cu o amendă de 577,36 milioane lei; Raiffeisen Bank România SA, cu o amendă 442,49 milioane lei; UniCredit Bank SA, cu o amendă de 431,03 milioane lei; BRD-Groupe Societe Generale SA, cu o amendă de 412,47 milioane lei; ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala Bucureşti, cu o amendă de 405,91 milioane lei; CEC Bank SA, cu o amendă de 332,98 milioane lei; Exim Banca Românească SA, cu o amendă de 96,49 milioane lei; Libra Internet Bank SA, cu o amendă de 45,86 milioane lei; Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA, cu o amendă de 28,1 milioane lei.