Update articol:

Croaţia: Premierul Plenkovic a intrat în carantină după ce soţia sa a fost testată pozitiv pentru COVID-19

Andrej Plenkovic

Premierul croat Andrej Plenkovic a intrat într-o perioadă de carantină de zece zile după ce soţia sa a fost testată pozitiv pentru COVID-19, conform unui anunţ făcut sâmbătă de purtătorul de cuvânt al guvernului de la Zagreb, informează dpa şi Reuters, potrivit Agerpres.

“Premierul Plenkovic a fost testat sâmbătă şi rezultatul este negativ. I s-a ordonat să rămână în izolare acasă în următoarele 10 zile. Va continua să îşi îndeplinească atribuţiile de acasă”, a informat purtătorul de cuvânt.

Ana Maslac-Plenkovic suferea de simptome uşoare ale COVID-19, prin urmare a făcut un test sâmbătă dimineaţa, care a avut un rezultat pozitiv.

Din cauza numărului crescut de infectări, măsuri mai stricte în vederea reducerii răspândirii pandemiei noului coronavirus au intrat în vigoare în această săptămână.

Restaurantele şi cafenelele au fost închise, iar obligaţia de a purta mască urmează să fie reglementată în viitor.

Guvernul croat intenţionează să aplice pedepse drastice pentru nerespectarea noilor reguli, de la amenzi grele până la condamnări la închisoare.

Croaţia a raportat sâmbătă 3.987 de noi cazuri de contaminări, potrivit autorităţilor sanitare.

Un total de 25.357 de persoane au fost infectate până acum în Croaţia, o ţară cu o populaţie de aproape patru milioane de locuitori.

Numărul deceselor a crescut sâmbătă cu 55, ajungând la un total de 1.655.

BVBStiri BVB

SINTEZA S.A. (STZ) (18/01/2021)

Calendar financiar 2021

IMOCREDIT IFN (IMO22) (18/01/2021)

Modificare Convocare AGA E 08(09).02.2021

MedLife S.A. (M) (18/01/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 11-15 ianuarie 2021

UAMT S.A. (UAM) (18/01/2021)

Calendar financiar 2021