Update articol:

Dăncilă: CCR dă dreptate Guvernului; îi cer şefului statului să numească miniştri interimari imediat

Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a susţinut miercuri că CCR a dat dreptate Guvernului prin ultimele decizii şi i-a cerut şefului statului să numească miniştri interimari imediat şi să motiveze în scris respingerile făcute, potrivit Agerpres.

„CCR dă dreptate Guvernului, preşedintele a încălcat flagrant Constituţia. Îi cer preşedintelui să numească miniştri interimari imediat, nu de îndată, pentru că am văzut cu toţii ce înseamnă asta la Klaus Iohannis. Îi cer, de asemenea, aşa cum a decis Curtea, să motiveze în scris respingerile făcute, aşa cum era normal încă de la început. Să ia o scurtă pauză de la poze, lansări de carte şi şedinţe de campanie în sediul PNL şi să-şi aducă aminte că încă este preşedintele în funcţie şi că are atribuţii constituţionale pe care este obligat să le şi exercite”, a afirmat Dăncilă într-o declaraţie de presă susţinută la sediul PSD.

Ea a citat din motivarea CCR în cazul „blocajului practicat de preşedintele Iohannis de mai bine de o lună la adresa Guvernului”.

„Modul în care candidatul Klaus Iohannis se raportează la obligaţiile constituţionale îngrijorează, iar acest lucru reiese, de asemenea, din motivarea CCR, care constată în legătură cu respingerea unui profesionist în funcţia de ministru al Justiţiei că, citez, ‘termenii folosiţi în declaraţia publică sunt străini rolului şi importanţei funcţiei de preşedinte al statului şi aduc atingere onoarei şi demnităţii unei categorii socio-profesionale care se bucură constituţional de protecţie’. În plus, şi cred că este o premieră în România, magistraţii CCR constată că actualul preşedinte se contrazice singur în declaraţii publice”, a adăugat premierul.

Dăncilă a spus că şeful statului este în campanie electorală.

„Deşi preşedintele spune că nu el numeşte miniştri, în situaţia dată îi refuză prin aprecieri subiective şi declaraţii politice de la tribuna Administraţiei Prezidenţiale. Ce înseamnă asta, dacă nu campanie electorală? Ce este asta, dacă nu demagogie şi încălcarea Constituţiei”, a mai spus Viorica Dăncilă.