Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
RĂDULESCU CĂTĂLIN MARIAN, la data faptelor deputat în Parlamentul României, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite,
– fals în declarații în formă continuată,
SANDA ADRIAN, la data faptei secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (S.S.P.R.) și președinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant
TĂNASE CORINA DENISA, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant,
CECHI CRISTINA VALENTINA, la data faptei membru al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant,
fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.
În ordonanța procurorilor se arată că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspecții Sanda Adrian, Tănase Corina Denisa și Cechi Cristina Valentina, în calitățile menționate mai sus, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, ar fi acordat, în cursul anului 2016, titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” suspectului Rădulescu Cătălin Marian, deși acesta nu îndeplinea una dintre condițiile prevăzute de lege, respectiv pe aceea de a fi desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute până în data de 22 decembrie 1989, ora 12:10 – ora fugii dictatorului Nicolae Ceaușescu.
Titlul menționat mai sus se acordă în baza prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările ulterioare, privind recunoștința pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului – Lupeni – august 1977.
Concret, membrii comisiei ar fi admis cererea formulată de suspectul Rădulescu Cătălin Marian și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea cu privire la activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București în perioada 16-21 decembrie 1989. Declarațiile respective ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că suspectul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București.
Urmare a acestor demersuri, suspectului Rădulescu Marian Cătălin i-a fost acordat, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant”, cu consecința obținerii în mod necuvenit de către acesta a unei indemnizații de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar începând cu data de 01.01.2015, în total 143.420 lei.
Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală în zilele de 14 și 15 decembrie 2020.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.