Update articol:

Fondul de investiții kazah român va analiza finanțarea creșterii capacității de prelucrare a Petromidia

* Grupul KazMunayGas consideră că este fezabil să atingă un profit de 200 milioane de dolari, în 2022-2023, însă depinde și de condițiile de piață
*Meraliyev Saduokhas: “Este visul nostru dublarea capacității producției“

Fondul de investiții kazah român va analiza finanțarea creșterii capacității de prelucrare a rafinăriei Petromidia (Rompetrol Rafinare), au spus astăzi oficialii KazMunayGas, la aniversarea a 40 de ani de activitate a rafinăriei.

“Managementul fondului a fost mandatat, în ședința Consiliului de Administrație, să analizeze proiectul și să vină cu o propunere, în termen de 3-4 luni privind costurile”, au spus aceștia. Această propunere va fi analizată, anterior, în cadrul KMG.

Meraliyev Saduokhas, Chief Officer al Producției si Serviciilor Industriale în cadrul grupului KMG International, a spus: “Este visul nostru dublarea capacității si există toate premisele pentru acest lucru. (…) Am stabilit locaţii, avem terenuri. Am făcut un studiu intern şi suntem gata să facem acest pas. Tehnologie avem. Teren avem.(…) Este un fel de studiu de fezabilitate intern, ce a fost aprobat doar de consiliul tehnic intern al rafinăriei. Există toate premisele pentru o dublare a capacităţii. Filosofia noastră e foarte simplă. Trebuie să fim gata în orice moment. Dacă KazMunayGas ne spune mâine start, noi primii paşi i-am făcut. Nu vom începe de la zero. Din studiul de fezabilitate intern avem justificarea tehnică şi suntem pregătiţi să mergem mai departe. Ne trebuie justificarea economică, să luăm în considerare conjunctura globală. Azi (joi), în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al fondului de investiţii, Consiliul de Administraţie ne-a dispus să intensificăm activitatea legată de acest proiect, să facem un studiu de fezabilitate normal şi să-l înaintăm KMG”.

În perioada 1979-2018, Petromidia a procesat un volum total de 122,8 milioane tone de materii prime și 3,1 milioane în prima jumatate a acestui an, obiectivul pentru 2019 fiind atingerea unui alt record istoric – 6,1 milioane tone, conform unui comunicat al Rompetrol Rafinare.

Anul viitor, este programată o revizie capitală, astfel încât rafinăria va fi oprită timp de 45 de zile, însă oficialii companiei preconizează că, în 2021, vor lucra la capacitate maximă, estimând o producție de 6,3 milioane tone.

În ceea ce priveşte valoarea investiţiei pentru dublarea capacităţii de producţie, Azamat Zhangulov, managing director for international projects KMG, a precizat că este vorba de miliarde de dolari, dar va costa mai puţin decât dacă se va începe de la zero.

În martie, conducerea Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român a aprobat două proiecte de investiții cu o valoare totală de circa 230 milioane dolari – pentru construcția unei centrale de cogenerare pe platforma Petromidia și dezvoltarea unei rețele de benzinării pe plan local. Acestea sunt singurele proiecte aprobate, momentan, la nivelul fondului, au subliniat oficialii KMG.

Cei doi acționari ai Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român sunt Ministerul Energiei prin Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (20%) și KMG International (80%), acesta fiind parte a memorandumului de înțelegere încheiat de cele două parți în 2013.

Grupul KazMunayGas consideră că este fezabil să atingă un profit de 200 milioane de dolari, în 2022-2023, însă depinde și de condițiile de piață. Azamat Zhangulov, managing director for International Projects KMG, a spus: “Avem toate premisele să îndeplinim planul de atingere a unui profit de 200 milioane dolari, însă depinde de condițiile de piață. Vorbim de o volatilitate mare a prețului petrolului. Dacă marja va fi undeva în media ultimilor zece ani, atunci putem atinge ținta de profit de 200 milioane dolari, în 2022-2023. Dorim ca volumul de prelucrare să depășească 6 milioane tone și să menținem vânzările către retail, costurile energiei.”

De la preluarea Rompetrol de către KazMunayGas, au fost realizate investiții totale de peste 1,6 miliarde de dolari. Din această sumă, aproximativ un miliard de dolari a fost direcționat către Petromidia, iar cel mai amplu proiect, în valoare de aproximativ 450 de milioane de dolari, a vizat modernizărea și creșterea capacității de la 3,5 la peste 5 milioane de tone de materii prime procesate anual.

Investiții de peste 50 de milioane de dolari, în 2019, pentru modernizarea instalațiilor și pentru digitalizarea rafinăriei Petromidia