Update articol:

Macron reafirmă că ar putea fi necesare “operaţiuni la sol” în Ucraina de către Occident

Emmanuel Macron/ Sursa foto: Twitter Emmanuel Macron/ Sursa foto: Twitter

Operaţiuni la sol în Ucraina de către Occident ar putea fi necesare “la un moment dat”, a reafirmat preşedintele francez Emmanuel Macron într-un interviu publicat sâmbătă seara de Le Parisien, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Poate că la un moment dat – nu doresc, nu voi lua iniţiativa – vor fi necesare operaţiuni la sol, oricare ar fi acestea, pentru a contracara forţele ruse”, a declarat preşedintele Macron în acest interviu realizat vineri, la revenirea sa de la Berlin unde s-a întâlnit cu liderii german şi polonez.

“Puterea Franţei este că o putem face”, a adăugat el.

În capitala Germaniei, Emmanuel Macron s-a întâlnit cu cancelarul Olaf Scholz şi cu premierul polonez Donald Tusk într-o demonstraţie de unitate între cele trei ţări.

Declaraţiile repetate ale preşedintelui Emmanuel Macron, care refuză să excludă trimiterea de trupe terestre în Ucraina, au provocat tulburări în rândul aliaţilor Parisului, în primul rând Germania, şi au stârnit dezaprobarea aproape unanimă a opoziţiei din Franţa.

BVB | Știri BVB
SINTEZA S.A. (STZ) (13/11/2026)

Radierea societatii Chimprod SA

SIMTEL TEAM (SMTL) (13/11/2026)

Revizuirea estimarilor financiare consolidate pentru exercitiul financiar 2026

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (13/11/2026)

Raport trimestrial pentru trimestrul incheiat la 30 septembrie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (13/11/2026)

Admitere la finantare/intrare in etapa precontractuala proiect fonduri europene