Update articol:

Nouă companii sunt interesate de preluarea unei participaţii în aeroportul internaţional din Atena

Atena Grecia

Agenţia pentru privatizarea participaţiilor statului din Grecia a informat că nouă investitori sunt pe lista scurtă în vederea în preluarea unei participaţii de 30% din acţiunile aeroportului internaţional din Atena, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În acest an statul elen vrea să obţină din privatizări venituri de 2,4 miliarde de euro (2,7 miliarde de dolari).

Grecia deţine o participaţie de 55% din acţiunile aeroportului internaţional din Atena, în timp ce firma germană AviAlliance GmbH, controlată de fondul de pensii canadian PSP Investments, are un pachet de 40%, iar restul este deţinut de grupul grec Copelouzos.

Potrivit Agenţiei pentru privatizare, cei nouă investitori sunt: AviaAlliance, First State Investments, consorţiul KKR-Egis, Global Infrastructure Partners, Ferrovial (Spania), ADP Groupe, Vinci Airports (Franţa), Macquarie European Infrastructure Fund şi Ardian Infrastructure Fund.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că investorii vor depune oferte angajante în trimestrul doi din 2020.

Aeroportul internaţional din Atena este o poartă de intrare în Europa pentru persoanele care vin din Orientul Mijlociu şi totodată o companie foarte profitabilă de la demararea operaţiunilor în 2001. Anul trecut, aeroportul internaţional din Atena a gestionat 25,6 milioane de pasageri, în creştere cu 6% în ritm anual.

Noul Guvern conservator de la Atena a promis că va accelera privatizările, o condiţie cheie inclusă în programul convenit de Grecia cu creditorii săi, în ideea de a atrage investiţii şi a stimula creşterea economică, într-o ţară care începe să îşi revină după mai mulţi ani de criză.

BVB | Știri BVB
SIMTEL TEAM (SMTL) (17/08/2026)

Informare decontare finantare PNRR pentru parcul fotovoltaic Giurgiu

Fondul deschis de investitii Globinvest BET-XT ETF (GIBXTETF) (17/08/2026)

Notificare SSIF Tradeville - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (18.08.2026) a simbolului GIBXTETF si numarul de unitati emise

BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (17/08/2026)

Disponibilitate vot on-line AGEA din data de 27/28.08.2026

Digi Communications N.V. (DIGI) (17/08/2026)

Anunt privind incheierea perioadei de stabilizare aferente actiunilor Digi Spain