Update articol:

Polonia: Ministrul sănătăţii consideră amânarea alegerilor singura opţiune “sigură”

Sursa foto: gov.pl

Ministrul polonez al sănătăţii, Lukasz Szumowski, specialist în cardiologie, a apreciat vineri că amânarea până în 2022 a alegerilor prezidenţiale prevăzute în mai ar fi “singura opţiune sigură” dată fiind pandemia de coronavirus, scrie AFP, potrivit Agerpres.

“O opţiune ar fi să suspendăm toate astea timp de doi ani şi să gestionăm cu adevărat pandemia. Cred că este cea mai bună opţiune şi o recomand”, a declarat Lukasz Szumowski, la postul de televiziune privat Polsat.

Şi a insistat: “Singura opţiune sigură pentru alegeri este organizarea lor peste doi ani. Dacă este imposibil, atunci trebuie să alegem alternativa cea mai sigură”.

În pofida presiunilor din toate părţile – opoziţie, personal medical, populaţie şi chiar membri şi aliaţi ai partidului conservator la putere -, guvernul refuză să amâne scrutinul de la 10 mai.

Partidul la conducerea ţării, Lege şi Justiţie (PiS), îl sprijină pe actualul preşedinte, Andrzej Duda, care provine din rândurile sale şi candidează pentru al doilea mandat.

Analiştii avansează ca explicaţie a acestui refuz faptul că el ar putea câştiga detaşat alegerile acum, dar mai târziu s-ar lovi de dificultăţi, deoarece economia va avea de suferit pe fondul crizei sanitare care a obligat multe firme să-şi închidă activitatea.

Parlamentul, controlat de PiS, a adoptat în aprilie o lege care reglementează votul prin corespondenţă. Opoziţia şi experţii au denunţat însă o iniţiativă neconstituţională, unii avertizând împotriva riscului de fraudă electorală şi de pericol sanitar.

Pentru Lukasz Szumowski, opţiunea prin corespondenţă “ar fi absolut mai sigură decât alegerile obişnuite”.

Un sondaj publicat în martie a arătat că 72% dintre persoanele chestionate doreau amânarea votului din teamă pentru sănătatea lor.

BVBStiri BVB

VES SA (VESY) (28/01/2021)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica la 25.01.2021

ELECTROARGES SA (ELGS) (28/01/2021)

Incheiere Instanta - Imposibilitate desfasurare AGOA - 01/02.02.2021

SIF MOLDOVA S.A. (SIF2) (28/01/2021)

Hotarari AGA O din 28.01.2021