Update articol:

Premierul le-a cerut prefecţilor evaluarea pagubelor provocate de inundaţii în vederea alocării de resurse la rectificarea bugetară (video)

Florin Citu

Prim-ministrul Florin Cîţu le-a cerut, marţi, prefecţilor să finalizeze rapid evaluarea pagubelor în zonele afectate de inundaţii în această perioadă, astfel încât la rectificarea bugetară să fie alocate resursele necesare, potrivit Agerpres.

“Mâine, în şedinţa de guvern se aprobă hotărârea cu resursele financiare, din Fondul de Intervenţie, pentru reparaţiile făcute de la începutul anului şi până acum în urma evenimentelor meteorologice. Asta înseamnă că ar fi bine ca ceea ce se întâmplă acum să fie evaluat rapid ca să putem să alocăm resursele la rectificarea bugetară. Şi aş vrea să aveţi evaluările la faţa locului rapid, apoi, Prefectura ştie foarte bine procedura, trimiteţi către Ministerul Dezvoltării evaluările ca să putem să avem la rectificarea bugetară resursele alocate pentru ceea ce se întâmplă în acest moment”, a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria, la videoconferinţa cu prefecţii pe tema inundaţiilor.

Premierul a subliniat că a convocat videoconferinţa pentru a se asigura că sunt găsite soluţii pentru persoanele care sunt afectate de inundaţii.

“Şi vreau să mă asigur în timpul acestei videoconferinţe că ştim exact ce avem nevoie în plan local ca nimeni să nu sufere în perioada următoare. Şi domnul Bode este de faţă în cadrul videoconferinţei şi domnul Arafat, pentru a mă asigura că deciziile vor fi implementate cât mai rapid. Noi am auzit asta şi când mai discutam despre inundaţii, de fiecare dată, că totul este sub control, aş vrea să cântăriţi foarte bine când spuneţi acest lucru: totul este sub control. Să ne asigurăm că aşa este pentru că am informaţii care vin, pe de-o parte, de la primari, pe de altă parte, de la oamenii noştri şi atunci vreau să le clarificăm. Ce iese în presă, dacă nu e adevărat, să combatem imediat, dar informaţiile trebuie să fie foarte clare şi de aceea aş vrea să clarificăm aceste lucruri”, a afirmat Cîţu.

Premierul a precizat că, potrivit unei situaţii realizate de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, s-au înregistrat efecte ale inundaţiilor în 34 de localităţi din 14 judeţe, printre care Alba, Argeş, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu şi Timiş.

“S-a intervenit şi se intervine pentru evacuarea apei în 11 case, 7 anexe gospodăreşti, 56 de curţi, 70 de beciuri şi subsoluri, 3 sedii ale unor operatori economici, 3 sedii ale unor instituţii publice”, a completat Cîţu.

Şeful Executivului le-a mai cerut prefecţilor ca în cadrul videoconferinţei să precizeze care sunt nevoile din judeţele pe care le reprezintă şi dacă mai sunt situaţii de maximă urgenţă, dacă mai sunt persoane izolate, în pericol, dacă mai există trafic rutier sau feroviar întrerupt în anumite zone.

BVBStiri BVB

RAIFFEISEN BANK - OB. 2028 (RBRO28) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (30/07/2021)

Convocare AGA Ordinara si Extraordinara in data 10(11).09.2021

RAIFFEISEN BANK _ OB. 2026 (RBRO26) (30/07/2021)

Rezultate financiare semestriale 2021