Update articol:

Preşedintele francez a avut o întrevedere cu noul preşedinte al Emiratelor Arabe Unite, la Abu Dhabi

Sursa foto: twitter.com/EmmanuelMacron Sursa foto: twitter.com/EmmanuelMacron

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi noul preşedinte al Emiratelor Arabe Unite (EAU), Mohammed bin Zayed Al-Nayan, şi-au afirmat duminică dorinţa de a întări parteneriatul strategic dintre ţările lor, deja foarte avansat, cu ocazia unei întrevederi la Abu Dhabi, informează AFP, potrivit Agerpres.

Emmanuel Macron este primul lider occidental care s-a deplasat la Abu Dhabi pentru a aduce un omagiu şeicului Khalifa bin Zayed al-Nahyan, preşedintele EAU care a decedat vineri, şi a prezenta “sincere condoleanţe întregii sale familii şi poporului” Emiratelor, potrivit Palatului Elysee.

Deplasarea lui Emmanuel Macrob la Abu Dhabi este prima sa deplasare în timpul celui de-al doilea mandat al său de cinci ani.

Macron a fost întâmpinat într-un palat din Abu Dhabi de Mohammed bin Zayed Al-Nayan, supranumit “MBZ”, după care cei doi lideri de stat s-au deplasat la “majlis”, adunarea care reuneşte într-o imensă sală a palatului numeroşi membri ai familiei defunctului.

Emmanuel Macron a avut numeroase întrevederi cu MBZ în timpul primului său mandat, însă nu a discutat niciodată cu şeicul Khalifa, care a murit la vârsta de 73 de ani, după ce în 2014 suferise un accident vascular cerebral.

Macron s-a deplasat în EAU în decembrie 2021, când a vizitat expoziţia universală de la Dubai şi a supervizat semnarea mai multor contracte, printre care şi pentru furnizarea a 80 de avioane de luptă Rafale, o comandă record pentru avionul de vânătoare francez intrat în serviciu în 2004.

În timpul întrevederii de duminică, cei doi lideri şi-au exprimat la unison îngrijorările cu privire la războiul din Ucraina şi consecinţele sale, “în special asupra energiei şi securităţii alimentare mondiale”.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (09/10/2026)

Utilizarea neautorizata a numelui si imaginii companiei

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (09/10/2026)

Publicare material aferent AGA 29(30).10.2026

INTERCAPITAL POLAND WIG30TR UCITS ETF (ICWIGETF) (09/10/2026)

Notificare Intercapital Securities Ltd. - pret de referinta pentru prima zi de tranzactionare (12.10.2026) a simbolului ICWIGETF si numarul de unitati emise

S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. (H2O) (09/10/2026)

Completare Convocare AGOA 23 octombrie 2026

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (09/10/2026)

Convocare AGAO in data de 13/16 noiembrie 2026