Update articol:

Radu Oprea: PSD va accepta şi va vota un guvern care va fi condus de un premier PSD

Ştefan Radu Oprea Ştefan Radu Oprea

Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a declarat vineri, la Ploieşti, că dacă o moţiune îndreptată împotriva Guvernului Cîţu va trece, atunci social-democraţii vor accepta şi vor vota un guvern condus de un premier PSD.

“PSD nu va vota un guvern minoritar, PSD foarte probabil că nu va veni cu un guvern de uniune naţională. (…) PSD va accepta şi va vota un guvern care va fi condus de un premier PSD. Dacă toate aceste lucruri nu se vor întâmpla şi această criză politică va continua, ar trebui să ne gândim foarte serios la alegeri anticipate, să nu ne fie frică de acest lucru şi să ne întoarcem la electorat”, a spus Oprea într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Referindu-se la actualul context politic, Oprea spune că această criză a fost generată de “lupta pentru ciolan”, cei din guvern fiind “decuplaţi” de la realităţile care îi preocupă pe români.

“Suntem într-o criză politică generată de lupta pentru putere, pentru ciolan între USR şi PNL şi în interiorul acestor partide politice, pentru că ambele se află în plină campanie internă. Consecinţele pe care le resimt românii azi sunt urmare a acestei lupte pentru ciolan. Este evident că tot Guvernul Cîţu trebuie să plece pentru tot ceea ce simt românii în fiecare zi. (…) Cei din guvern sunt absolut decuplaţi de la aceea ce îi frământă pe români (…). Avem o moţiune de cenzură al cărei text a fost dat publicităţii ieri, am invitat partidele politice să semneze alături de PSD, alături de cele 157 de semnături deja existente pe moţiune. (…) Moţiunea de cenzură este un gest politic foarte puternic, însemnat pentru că ai dreptul să depui o dată pe sesiune şi nu vrea să rată această moţiune. (…) În momentul în care cele 234 de semnături vor fi pe documentul PSD, PSD poate şi va depune această moţiune de cenzură şi o va vota. Dacă între timp cei de la AUR şi USR PLUS, aşa cum au anunţat, vor strânge împreună semnăturile pe o moţiune de cenzură şi o vor depune în Parlament, PSD va vota această moţiune”, a declarat Radu Oprea.

BVBStiri BVB

MECANICA FINA SA (MECE) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (17/09/2021)

Functionarea Unitatii 1 la putere redusa

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 20 si 21 Septembrie 2021

ROMCAB SA (MCAB) (17/09/2021)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

EB EBS TURBO SHORT 0,1/44,5/44 (EBEBSTS35) (17/09/2021)

Suspendare tranzactionare - 16:36 - Notificare Erste Group Bank AG - atingere bariera