Update articol:

Turismul își revine; Piețele dominate de turiștii care călătoresc intern se vor recupera mai rapid (analiză macro eToro)

turismul grafic etoro

Turismul își revine, arata un comentariu al analistului eToro pentru piețe globale, Ben Laidler:

IMPORTANȚA TURISMULUI: Turismul este una dintre cele mai mari industrii la nivel global, cu o valoare de 9 trilioane de dolari, adică 10,4% din PIB-ul mondial de dinainte de criză. Este un sector decimat de criza Covid și care a scăzut cu -49% anul trecut, având o scădere de “numai” -3,7% din PIB-ul global. Revenirea este determinată de călătoriile interne în țările cu o mare parte din populație vaccinată. Acest trend se va răspândi treptat la nivel global și, în cele din urmă, va include turismul internațional, ultimul care își va reveni. Revenirea abia începe, cu rate de vaccinare de 10% la nivel global și indicii de lockdown la peste 50 (față de nivelul pre-criză 0). Exemplul din SUA ne arată care sunt sectoarele care conduc: companiile aeriene, închirierile auto și hotelurile.

DISTRIBUIREA CIFRELOR: Cheltuielile pentru petrecerea timpului liber reprezintă 80% din totalul cheltuielilor pentru turism, restul fiind reprezentate de călătoriile de afaceri. În timp ce turismul intern reprezintă 70% din cheltuieli, restul este adus de turismul internațional. Acesta din urmă a fost afectat în special, cu scăderi de -70% anul trecut față de „numai” -45% în turismul intern. Țările mari cu expunere turistică (a se vedea graficul) sunt Mexic, Spania, Italia și China. Unele piețe mai mici au expunere și mai mare, turismul din Macao, Aruba și Maldive reprezentând peste 70% din PIB. Cele mai expuse țări la o revenire lentă în ce privește călătoriile internaționale sunt Spania, Turcia, Franța și Africa de Sud.

EXEMPLUL SUA: SUA ne arată calea revenirii, cu rate de vaccinare ridicate și lockdown-uri mai relaxate. Cheltuielile consumatorilor americani raportate la anul trecut sunt conduse de companiile aeriene (+1300%), închirieri auto (+390%), hoteluri (+340%) și croaziere (+51%), depășind recuperarea provenită din cheltuielile de consum per ansamblu, de 34%. Piețele dominate de turiștii care călătoresc intern, precum China și SUA, se vor recupera mai rapid, în timp ce piețele cu turism internațional ridicat și rate scăzute de vaccinare, cum ar fi Coreea și Africa de Sud, vor rămâne probabil în urmă.

_

Ben Laidler, strategul eToro’s pentru piețele globale, are peste 25 de ani de experiență în investiții pe piețele de capital la nivel global, deținând roluri la companii de top cum ar fi Rothschild, UBS, JP Morgan și HSBC. Este absolvent al London School of Economics (LSE) și al Universității Cambridge, asociat al Institutului de Management și Cercetare a Investițiilor (IIMR) și un comentator obișnuit al piețelor financiare globale.

BVBStiri BVB

MedLife S.A. (M) (14/06/2021)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 7-11 iunie 2021

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (14/06/2021)

Notificare Swiss Capital inaintea perioadei de stabilizare

MUNICIPIUL ZALAU (ZAL30) (14/06/2021)

Plata rata cupon 43, rambursare rata principal 43 & calcul rata dobanda pentru cuponul 44

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (14/06/2021)

Prelungirea duratei de oprire planificata U2