Update articol:

UE modifică tarifele vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chineze (Bloomberg)

UE modifică tarifele vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chineze (Bloomberg)
 - poza 1

Uniunea Europeană a revizuit uşor tarifele vamale suplimentare propuse pentru vehiculele electrice (EV) chineze, după ce a primit mai multe informaţii de la companiile afectate, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

Vehiculele produse în uzinele chineze şi importate în UE sunt vizate deja de tarife vamale de 10%.

Producătorii chinezi de vehicule electrice care au cooperat în cadrul investigaţiei, dar nu au fost incluşi în eşantion, se vor confrunta în medie cu tarife de 20,8%, în timp ce firmelor care nu au cooperat li se impun tarife de 37,6%, susţin sursele.

Luna aceasta, Comisia Europeană a informat că intenţionează să impună tarife vamale provizorii pentru vehiculele electrice chineze, începând cu data de 4 iulie, şi a notificat companiile în legătură cu tarifele. Până în noiembrie urmează să fie stabilite tarifele vamale definitive.

În cazul Tesla s-ar putea impune tarife calculate în mod individual, când se vor stabili tarifele vamale definitive, în urma cererii companiei de a fi inclusă în eşantion.

Câţiva producători auto şi state membre UE, inclusiv Germania, fac presiuni pentru ca UE şi China să negocieze.

În prezent, China impune taxe vamale de 15% la importurile de maşini.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (04/05/2026)

Deconectarea automata a Unitatii 2 CNE Cernavoda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (04/05/2026)

Demersuri privind vanzarea Activului situat in Bucuresti, Str. Veseliei, nr. 19

SAFETECH INNOVATIONS (SAFE) (04/05/2026)

Safetech Innovations organizeaza un concurs de hacking in Africa

Patria Bank Obligatiuni 2027 (PBK27E) (04/05/2026)

Structura actionariat la data 31.03.2026