Update articol:

Adjunctul directorului SRI, generalul George-Viorel Voinescu, eliberat din funcţie şi trecut în rezervă; va fi înlocuit cu Răducu Gheorghe-Stancu

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 31 iulie, următoarele decrete:

  • Decret privind înaintarea în gradul de general – cu patru stele, la trecerea în rezervă, a domnului general-locotenent – cu trei stele Voinescu George-Viorel din Serviciul Român de Informații – la data de 1 august 2020;
  • Decret privind eliberarea din funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații a domnului domnul general-locotenent – cu trei stele Voinescu George-Viorel – la data de 1 august 2020;
  • Decret privind numirea în funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informații a domnului general de brigadă – cu o stea Răducu Gheorghe-Stancu – la data de 1 august 2020.

Gheorghe-Stancu Răducu, 47 de ani, a fost admis în anul 1992, pe locurile SRI, la cursurile de zi ale Academiei Tehnice Militare. La finalizarea anului III de studii i s-a acordat gradul de locotenent, iar la 25 mai 1998 a fost repartizat la Serviciul Român de Informaţii şi numit în funcţie la Direcţia Logistică.

Începând cu anul 2002, ca urmare a rezultatelor obţinute în activitatea profesională, a fost promovat în funcţia de şef birou, iar la data de 15 mai 2006 în funcţia de şef sector.

La data de 01 iulie 2008 ofiţerul a fost numit în funcţia de locţiitor al şefului Direcţiei Înzestrare şi Patrimoniu.

La data de 20 octombrie 2009 a fost numit şef al Direcţiei Logistică (prevăzută cu gradul de general-locotenent), funcție pe care o ocupă și în prezent.

Prin Decretul nr.1120 din 29 noiembrie 2017 i-a fost acordat gradul de general de brigadă, cu o stea.

 

 
George-Viorel Voinescu a fost numit adjunct al Directorului Serviciului Român de Informaţii la data de 27 iulie 2005. În anul 2007 i-a fost acordat gradul de general de brigadă, în anul 2012 a fost înaintat în gradul de general-maior, iar în anul 2014 a fost înaintat în gradul de general-locotenent.

Anterior numirii în funcţia de adjunct al directorului SRI, a deţinut diferite funcţii de conducere în cadrul Brigăzii Antiteroriste şi al Direcţiei Financiare a Serviciului Român de Informaţii.

În anul 2011 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în domeniul Economie şi afaceri internaţionale la Academia de Studii Economice din Bucureşti, cu teza intitulată “Impactul terorismului asupra economiei mondiale”.

În anul 2006 a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare.

În anul 1999 a absolvit cursul postuniversitar de Contabilitate Informatizată în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

În anul 1985 a absolvit cursurile Scolii Militare de Ofiţeri Activi “Nicolae Balcescu” din Sibiu, specialitatea Finanţe.

A urmat cursurile Facultăţii de Logistică din cadrul Academiei de Înalte Studii Militare, specialitatea Finanţe, pe care a absolvit-o în anul 1994.

 

BVBStiri BVB

ELECTROARGES SA (ELGS) (12/08/2020)

Raport curent - Decizie ASF - Referitor solicitare Tudor Dumitru

CONPET SA (COTE) (12/08/2020)

Disponibilitate raport S1 2020

TERAPLAST SA (TRP) (12/08/2020)

Convocare AGAO - 14.09.2020

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (12/08/2020)

Actualizare date personale membru Consiliul de Supraveghere