Ofiţeri ai Poliţiei Judiciare din cadrul DNA au ridicat mai multe documente de la Economat SRL şi de […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
Pentru a contribui la atingerea, până în 2050, a obiectivului neutralității climatice vizat de UE, Comisia Europeană prezintă […]
Oamenii ar trebui să fie foarte atenţi la testele RT PCR pentru Covid, să compare mai multe preţuri […]
Economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, consideră că va fi necesară şi “o anumită creştere […]
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat joi mai multe percheziții în două dosare de corupție, în care […]
Activitatea Consiliului Concurenţei a riscat să fie blocată printr-o modificare a legislaţiei din domeniu, iniţiată, printre altele, pentru […]
Peste jumătate dintre angajații la nivel global vor lucra cel puțin 8 zile pe lună de acasă Cisco […]
Institutul de Studii Financiare (ISF) va organiza, pe data de 24 noiembrie 2020, începând cu ora 12.00, Conferința […]
Supernova a achiziționat centrul comercial Jupiter City de la Mall Retail Rom, parte a grupului Jupiter, printr-o tranzacție […]
Raiffeisen Bank și QUALITANCE anunță dezvoltarea unei platforme 100% online pentru creditarea întreprinderilor mici și mijlocii. Produsul se […]
Vivre, principalul retailer online de mobilier și decorațiuni din România și Europa de Est, a înregistrat la finalul […]
Opinie Cosmin Marinescu: Finanțele publice și economia: cum traversăm criza-corona?
Criza economică generată de pandemia de coronavirus a afectat semnificativ situația finanțelor publice la nivel global, după ani […]
Proiect: Termenul maxim de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI se prelungeşte până la data de 30 iunie 2021
Termenul maxim de finalizare și punere în funcțiune a investițiilor finanțate nerambursabil din fondurile PNI, în sensul prelungirii […]
Ministerul Economiei a pus în dezbatere publică Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru aprobarea Strategiei energetice […]
Guvernul a aprobat miercuri o ordonanţă de urgenţă care permite statului român să preia activele industriale funcţionale ale […]
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, miercuri seara, despre problemele din Bucureşti legate de furnizarea apei […]
Guvernul a aprobat miercuri un memorandum prin care acordă Complexului Energetic Oltenia (CEO) un ajutor de stat pentru […]
“Sunt convins că primarul general va plăti ușor, ușor datoriile pe care le are termoenergetica la Elcen […]
La nivelul companiei Delgaz Grid se desfășoară un control privind o situație, aflată în atenția organelor de aplicare […]
* Deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, calculat potrivit metodologiei naționale (cash) crește la 96.058,4 miliarde lei […]
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dat miercuri sentinţa definitivă în dosarul în care […]
Polițiștii de investigare a criminalității economice din Inspectoratul de Poliție Județean Alba efectuează 87 de percheziții, în 20 […]
Prețul pe bursă al gazului este între 61-65 de lei, pe timp de iarnă, faţă de 104 lei, […]
România a avut în acest an investiţii de 380 de milioane de lei în industria de apărare, pentru […]
Comisia Europeană are termen 30 zile, dacă nu mă înşel până vineri, să dea un răspuns cu privire […]
Profitul net al ING Bank România a scăzut cu 26%, comparativ cu luna septembrie a anului precedent, ajungând […]
Deficitul bugetar va urca la 9,1% din Produsul Intern Brut la rectificarea bugetară care va fi adoptată în […]
Marea Britanie, Germania, Spania şi alte ţări ar trebui să adopte o săptămână de lucru de patru zile […]
Compania Electroargeș SA anunță numirea în funcția de Director General Interimar a lui Mike Campan, începând cu data […]
* OMV Petrom a crescut capacitatea anuală de amestec cu biocombustibili la Petrobrazi, de la 200 de kilotone […]
Autoritatea Naţională Palestiniană anunţă va restabili legăturile cu Israelul Armata israeliană a anunţat miercuri dimineaţă că a lovit […]
Bitcoin, cea mai importantă criptomonedă în funcţie de capitalizarea de piaţă, a crescut ieri la cel mai înalt nivel […]
Acţiunile producătorului american de automobile electrice Tesla au crescut ieri cu 11%, capitalizarea companiei mărindu-se cu peste 40 […]
Valeriu Gheorghiţă este coordonator al campaniei de vaccinare la nivel naţional anti-COVID-19, a afirmat, marţi, la Palatul Cotroceni, […]
Uniunea Europeană ar trebui să pună la punct anul următor un pachet de măsuri în domeniul energiei curate, […]
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Sibiu va avea, în premieră, o conducere militară, noul director general fiind numit […]
Ambasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Iaşi, […]
Serviciul Român de Informații nu numai că se delimitează ferm de crimele şi abuzurile Securităţii, ci le condamnă […]
România îşi sabotează singură dezvoltarea sectorului energetic printr-un hăţiş de legi care se bat cap în cap, iar […]
Nivelul de preţ al gazelor în funcţie de care producătorii vor fi suprataxaţi va creşte, prin noua Lege […]