Bogdan Neacșu, , preşedintele CEC Bank, și Dan Sandu, director general Intesa SanPaolo Bank, sunt în cursă pentru conducerea Consiliului […]
Autor: Ancuţa-Carolina Stanciu
Ancuţa-Carolina Stanciu, membru fondator și redactor șef al publicaţiei, are 20 de ani experiență în jurnalism economic, fiind în ultimii 8 ani redactor şef al cotidianului financiar “Bursa". A fost coordonator şi organizator a numeroase conferinţe, dedicate unor domenii de interes public.
Ancuţa Stanciu a participat la numeroase conferinţe şi dezbateri pe teme economice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Recent, a fost contributor la volumul “Transporturi şi infrastructură”, din cadrul seriei de "Caiete documentare-Club România".
După absolvirea Şcolii Superioare de Jurnalism, Ancuţa Stanciu a finalizat programul Reuters Foundation “Economic and Political Reporting from Southeast Europe” (Londra), în 2005, iar în 2007 a absolvit masterul “Managementul proiectelor” la SNSPA. În anul 2009, Ancuţa Stanciu a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare.
România va avea în 2021 o creştere economică între 6 şi 7%, a declarat, miercuri, Daniel Dăianu, preşedintele […]
“HS Timber exportă produse în peste 70 de țări, Statele Unite și Japonia reprezintă jumătate din ceea ce […]
Dezvoltatorul de soluții IT & AI orientate pe agribusiness, Chromosome Dynamics (CHRD), cu afaceri de peste 500.000 euro […]
* Prețul de referință al carbonului la nivelul UE a depășit 50 de euro pentru prima dată la […]
BNR a devenit un soi de cimitir al elefanților, a comentat prim-vicepreședintele PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan, la psnews.ro, numirea […]
Deputatul PNL George Tuţă a depus pe 18 mai 2021 un proiect de Lege care vizează interdicţia adresată […]
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat acum câteva minute că, astăzi, România exportă masiv energie electrică. “O zi […]
Inflația în România a ajuns în aprilie la 3,2%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimul an, de […]
Analiza bancară FinnoScore, care include peste 200 de bănci din Europa și America de Nord, relevă că România […]
Ioan Mircea Paşcu, fost europarlamentar al Partidului Social Democrat, a fost numit consultant strategie la Biroul Băncii Naţionale a României, […]
Viorica Dăncilă va fi noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu din 1 iunie, potrivit unor […]
Renumitul investitor Michael Burry, care a făcut miliarde de dolari prin pariurile pe prăbuşirea pieţei obligaţiunilor ipotecare din […]
În 2020, bugetul a depășit 112 milioane euro, în conformitate cu investițiile asumate de companie. Delgaz Grid, […]
Vox Property Group, un dezvoltator imobiliar din zona de vest a ţării, a contractat o finanţare de 19,5 […]
Adoptăm astăzi, în plenul Parlamentului European, forma finală a Fondului Tranziției Juste, instrument creat special pentru a ajuta […]
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) solicită deschiderea unei anchete la Autoritatea Rutieră Română (ARR), pentru […]
Premierul Florin Cîţu afirmă că România are “cea mai rapidă revenire economică din istorie”, ca răspuns la cea […]
Comisia Europeană vrea să propună introducerea, din 2023, a unui sistem mai unificat de impozitare a companiilor din […]
Produsul intern brut a crescut cu 2,8%, pe serie ajustată sezonier, în trimestrul I din 2021, comparativ cu […]
Acesta este cel mai amplu studiu realizat în rândul consumatorilor 5G, până în prezent, și dezvăluie opinii reprezentative […]
Compania estimează pentru 2021 o creștere a cifrei de afaceri cu 70% Vânzările MAMBricolaj au crescut în primul […]
Misavan, producător și distribuitor românesc de produse de curățenie și dezinfecție, și-a consolidat și anul trecut poziția pe […]
Veniturile din servicii ale Vodafone sunt de 801 milioane de euro în anul financiar încheiat la 31 martie […]
Insolvențele din Germania au scăzut substanțial în 2020 comparativ cu 2019, în ciuda celei mai grave recesiuni din […]
77% dintre manageri declară că leul va scădea în raport cu euro, iar 74% consideră că inflația va […]
FAST BROKERS SRL a câştigat licitaţia organizată de Romgaz pentru atribuirea contractului de achiziţie sectorială/încheierea acordului cadru de […]
Milionarii din SUA care cer celor mai bogați să plătească mai multe impozite au lansat proteste în New […]
Persoane care s-au dat drept Elon Musk, CEO-ul Tesla, au furat în ultimele şase luni cel puţin 2 […]
Europarlamentatul Rareș Bogdan ar trebui să știe că, de fapt, cei doi jandarmi care l-au deranjat în weekend […]
Pandemia globală nu s-a încheiat încă, în ciuda ratelor ridicate de vaccinare Covid în unele țări, a avertizat […]
Senatul a adoptat luni, în plen, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul de lege al Guvernului privind […]
Twitter a suspendat contul unui politician spaniol săptămâna trecută, după ce acesta a postat pe Twitter că „un […]
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că îşi doreşte o funcţie în conducerea Partidului Naţional Liberal (PNL), având […]
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International, a reușit, în primele trei luni ale anului, o îmbunătățire […]
Antibiotice Iaşi (ATB), unul dintre cei mai longevivi producători români de medicamente, va beneficia din 18 mai de […]
La nivelul conducerii executive a Societăţii Naţionale Radicomunicaţii se lucrează la o nouă strategie pe termen scurt, mediu […]
Banca Naţională a Ungariei (NBH) se pregăteşte să implementeze prima majorare a dobânzii de politică monetară din Uniunea […]
Oficialii de la Bruxelles şi Washington au anunţat luni într-un comunicat comun lansarea discuţiilor “pentru pentru a rezolva […]
Saint-Gobain anunţă încheierea unui acord pentru achiziţionarea Grupului Duraziv din România, finalizarea tranzacţiei, supusă aprobării autorităţilor de concurenţă, […]
