Autor: Sebastian Burduja, deputat, fost ministru al Energiei în perioada iunie 2023-iunie 2025
Să începem de la un exemplu concret, simplu de înțeles pentru toată lumea. Pe 8 august, la prânz, energia electrică în România a costat zero lei. A intrat apoi pe negativ, adică producătorii plăteau ca să scape de ea, fiindcă aveam prea mult soare și prea puțină stocare. În aceeași zi, la nouă seara, prețul a fost de 1.032 de lei megawatt-ora. Între cele două momente a apus soarele. Nicio economie din lume nu funcționează pe un asemenea profil, iar nicio fabrică nu își programează schimbul după poziția soarelui.
Unde suntem azi? Mai întâi, coada de racordare a ajuns de zece ori mai mare decât vârful de consum al țării. La 1 iunie 2026, potrivit datelor ANRE, existau 1.530 de proiecte cu aviz tehnic de racordare, însumând 91.118 megawați aprobați. Consumul maxim al României se situează, momentan, undeva între 8.000 și 9.500 de megawați. Dintre avizele emise, circa 5% ajung să devină proiecte finalizate. Ordinul ANRE nr. 15/2026, care a urcat garanția de racordare de la 5 la 20 la sută, este o măsură corectă, de principiu. Solarul instalat e un câștig. Ce lipsește e tot ce ar fi trebuit să îl susțină după apusul soarelui, iar rezultatul se vede în cele două prețuri din 8 august, la 12 ore distanță.
Verde, în dreptul european, înseamnă și hidro, și nuclear. Hidroenergia figurează ca activitate durabilă în taxonomia europeană din 2021, prin Regulamentul delegat 2021/2139, iar energia nucleară a fost adăugată în 2022, prin Regulamentul delegat 2022/1214. Acesta este textul aplicabil, nu o interpretare empirică sau ideologică. Dacă punem condiția ca sursa să fie simultan cu emisii scăzute, disponibilă la ora nouă seara și ieftină raportat la durata ei de viață, lista se scurtează brutal. Rămân hidroenergia, nuclearul și stocarea. Restul rămâne util, necesar, dar insuficient pentru a ține un sistem energetic național singur.
La nuclear avem răspunsul corect și un calendar care trece dincolo de 2030. Pentru unitățile 3 și 4 de la Cernavodă am semnat contractul de tip EPCM în decembrie 2024, la COP 29, la Baku, punând proiectul pe un drum fără întoarcere alături de consorțiul de firme puternice din SUA, Canada și Italia. Pentru SMR-uri, rămâne de văzut ce va decide România, iar asta depinde de sursa finanțării, pentru că e normal să avem următoarea ordine de priorități: retehnologizarea unității 1, unitățile 3 și 4, și abia la final SMR-urile.
Stocarea prin pompaj rămâne un vis, deocamdată. Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, transmis Comisiei Europene în octombrie 2024, cere aproximativ 800 de megawați de pompaj până în 2030. În Strategia energetică aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1.491/2024, pe care am inițiat-o și adoptat-o ca ministru, fraza despre pompaj sună așa: „Este de asemenea necesară construirea unei capacități mari cu acumulare prin pompaj de până în anul 2035.” Citiți-o încă o dată. E trunchiată gramatical, pentru că a fost ștearsă cifra. În versiunea de lucru din iunie 2024 scria aproximativ 1.000 de megawați. Am semnat documentul, deci îmi asum și fraza. Din păcate, din cauza că trebuia emis acord de mediu pe strategie, o altă aberație birocratică, mi-au scos valoarea concretă în procedura de avizare interministerială.
România are pe hârtie 291,5 megawați de grupuri reversibile, dintre care cele de pe Oltul inferior depind de finalizarea amenajării Islaz ca să formeze un sistem funcțional. Practic, capacitate de stocare prin pompaj utilizabilă nu avem. În paralel, bateriile merg foarte bine: 989 de megawați și 1.975 de megawați-oră la 1 august 2026, potrivit Transelectrica, dublate în patru luni. Ne așteptăm la încă o dublare spre finalul acestui an și la încă una în 2027, până la 8-10.000 de megawați-oră. Mai mult, România a primit în iulie 636,9 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru baterii standalone, cea mai mare alocare dintre cele unsprezece state care au împărțit tranșa.
Stocarea în baterii poate fi de folos seara. Nu acoperă o săptămână fără vânt și nu ține rețeaua în picioare când cade tot. Datele comparative publicate de International Forum on Pumped Storage Hydropower arată 40 până la 80 de ani de viață la pompaj față de 10-15 la litiu-ion și până la 12 ore de descărcare față de 2-4, de regulă. Mai sunt două lucruri pe care bateria nu le dă: inerția mecanică, adică masa care se opune prăbușirii frecvenței, și repornirea sistemului. Pe întreaga durata de viață, pompajul iese cu 43 până la 63 la sută mai ieftin.
Ce blochează pompajul se spune în două propoziții. EDF a condiționat explicit continuarea proiectului Tarnița-Lăpuștești de existența unei scheme de sprijin. În decembrie 2024, ca ministru, am anunțat o schemă de contracte pentru diferență pe cincisprezece ani dedicată stocării. Nu am apucat să o lansez și nu a lansat-o nimeni de atunci. Vestea bună vine de la Frasin-Pângărați, 300 de megawați în Neamț, care a primit acord de mediu în august. Legea pe care am depus-o ca deputat, care declară amenajările hidroenergetice drept proiecte de securitate națională, a trecut de Camera Deputaților pe 11 mai și stă la Senat de trei luni.
Opt mii de megawați fotovoltaici stau pe invertoare pe care nu le controlăm. România avea la 1 august 4.163 de megawați în parcuri dispecerizabile și aproape 3.900 la prosumatori. Aproape toate aceste instalații funcționează cu invertoare conectate la internet, cu firmware care se actualizează de la distanță. Raportul publicat în aprilie 2025 de SolarPower Europe împreună cu DNV stabilește pragurile: compromiterea a 3 gigawați are implicații semnificative pentru rețeaua europeană, iar 10 gigawați este pragul de la care se declanșează o cădere în cascadă. Același raport identifică șapte producători care pot manipula de la distanță peste 10 gigawați în Europa.
Concentrarea este publică. Wood Mackenzie arată că Huawei și Sungrow au livrat împreună 55 la sută din piața mondială în 2024, iar nouă din primii zece furnizori sunt chinezi. Agenția Internațională a Energiei estimează că în China se afla anul trecut circa 80% din capacitatea globală de producție de invertoare, față de 8% în Europa. Asociația europeană a producătorilor a calculat că cei doi furnizori chinezi controlează accesul de la distanță la 168 de gigawați din capacitatea fotovoltaică europeană.
Am propus auditul cibernetic al invertoarelor în octombrie 2024 și proiectul a fost retras. Am spus atunci, public, că ne-am bazat pe surse deschise. Ce s-a întâmplat între timp merită pus cap la cap. Lituania a legiferat pe 12 noiembrie 2024 și interzice accesul de la distanță al producătorului la instalațiile de peste 100 de kilowați. Comisia Europeană a restricționat, din 1 mai 2026, finanțarea europeană pentru proiecte care folosesc invertoare din state cu risc ridicat. România figurează, alături de Cehia și Grecia, printre piețele cel mai puternic afectate. Nicio instituție românească nu a comentat public decizia, dar a comentat-o o parte din industrie care se gândește doar la câștigul pe termen scurt, cu consecințe asupra securității energetice românești pe termen lung.
Fără magnet nu ai turbină eoliană, fără grafit nu ai baterie. Curtea de Conturi Europeană arată că Uniunea depinde de China pentru 75% din neodimul folosit în magneții permanenți, iar Bruegel calculează că peste 90% din grafitul de anod se procesează tot acolo. Capacitatea proprie de prelucrare a Uniunii este zero la ambele. România are trei proiecte recunoscute de Comisie ca strategice în martie 2025: Rovina, grafitul de la Baia de Fier și magneziul de la Budureasa. Exploatarea de grafit de la Baia de Fier se redeschide după treizeci de ani, cu primele operațiuni așteptate în 2028. Merită tratată ca proiect strategic.
Programul de guvernare aprobat de Parlament în iunie 2025 cere identificarea surselor de finanțare pentru mineritul de litiu și de neodim. Litiu avem, cel puțin pe hârtiile geologilor. Există un zăcământ explorat la Conțu, în județul Sibiu, și argilele litinifere descoperite în zona Moldova Nouă în anii 70, pe care nu le-a explorat nimeni de atunci. Ce lipsește e o rezervă evaluată și omologată, una singură, iar România nu figurează în raportul Serviciului Geologic american din februarie 2026 nici la producție, nici la rezerve, nici între țările cu proiecte în explorare, unde apar Austria, Cehia, Finlanda, Franța, Germania, Portugalia, Serbia și Spania. Fără cifre nu se ia nicio decizie de investiție. Prima investiție în independență energetică se cheamă foraj de cercetare.
Soarele apune în fiecare zi, la aceeași oră, indiferent câți megawați mai racordăm. O economie se ține pe ce produce la nouă seara, în februarie, când nu bate vântul, și pe echipamente al căror firmware îl controlează cineva din România. Hidro, nuclear și stocare. Restul este bun, este ieftin ziua, dar nu va ține o țară în picioare.
| Știri BVB