Update articol:

Extreme E anunță un parteneriat de cercetare cu Fundația Enel

Extreme E, serie internațională de curse off-road, anunță că Fundația Enel devine Partener Fondator în zona de Cercetare, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul Extreme E, SUV-uri electrice se vor întrece în condiții extreme, în zone din întreaga lume deja afectate de probleme climatice sau de mediu, pentru a încuraja folosirea vehiculelor electrice în scopul conservării mediului și al protejării planetei.

Fundația Enel – în calitate de membru și coordonator al Comitetului de Cercetare – va oferi Extreme E consultanță în Programe de Legacy și va fi unul dintre responsabilii în coordonarea activităților de cercetare desfășurate de o echipă de cercetători cunoscuți la nivel internațional în fiecare dintre ecosistemele în care vor fi organizate curse, precum și la bordul navei vedete a proiectului, Sf. Elena.

Cei doi parteneri se bucură să dea startul înscrierii pentru activitățile de cercetare din cadrul ediției 2021. „În cursa pentru planetă” („Racing for planet”) încurajează cercetătorii să se alăture călătoriei la bordul vasului Sf. Elena și să desfășoare programe de cercetare și de informare pe parcursul deplasării între zonele de desfășurare a curselor, cu accent pe documentarea schimbărilor climatice și/sau a consecințelor acestui fenomen, precum și pe identificare unor metode de adaptare și de diminuare a impactului.

Înscrierile sunt primite și analizate de o echipă de cercetători care împărtășesc pasiunea Fundației Enel și a Extreme E pentru electrificare, mediu și echitate. Mai multe detalii sunt disponibile aici.

Alejandro Agag, Fondator și CEO Extreme E, a declarat: „Suntem mândri să avem Fundația Enel alături ca Partener Fondator în zona Cercetare al Extrem E. Fundația Enel este un partener global cu o reputație impresionantă, care va consolida Comitetul de Cercetare, oferind acces la o arhivă vastă de proiecte de cercetare, grație experienței fondatorilor săi și a partenerilor academici și instituționali, în vederea implicării cu succes a audienței globale în proiectele noastre de Legacy.

Acest parteneriat va pune la dispoziție platforma complementară ideală pentru a consolida și amplifica activitățile de cercetare pe care specialiștii noștri le vor derula, contribuind la activitatea comunității științifice și la informarea publicului larg. Parteneriatul va ajuta să ducă dialogul mai departe, în același timp contribuind în mod semnificativ la munca de cercetare în domeniu, precum și la generarea unor posibile soluții”.

 Carlo Papa, Managing Director al Fundației Enel, a adăugat: „Suntem onorați să susținem Comitetul de Cercetare al Extreme E. Convergența este cuvântul cheie în noua normalitate pe care o trăim cu toții. Împreună, știința și sportul pot susține un viitor sustenabil – rezilient, echitabil și circular – alimentat de energie accesibilă, fiabilă și sustenabilă, distribuită inteligent tuturor”.

Lansarea Globală Virtuală a seriei va avea loc marți, 27 octombrie, la ora 14:00 (GMT), accesând https://www.extreme-e.com/launch.

BVBStiri BVB

DAFORA SA (DAFR) (04/12/2020)

Raport conf. art. 92 ind. 3 Legea 24/2017

SIF TRANSILVANIA S.A. (SIF3) (04/12/2020)

Hotarari AGA O & E din 04.12.2020

SIF OLTENIA S.A. (SIF5) (04/12/2020)

Litigiu dosar nr. 5179/2/2019

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (04/12/2020)

Structura actionariat la data de 30 noiembrie 2020