Update articol:

Germania: Guvernul obţine un profit de 760 milioane de euro de pe urma investiţiei în Lufthansa

Lufthansa

Guvernul german a anunţat vânzarea restului participaţiei pe care o mai deţinea la operatorul aerian Lufthansa, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Fondul german de stabilizare economică (WSF), înfiinţat pentru a ajuta companiile să depăşească criza provocată de pandemia de de coronavirus (COVID-19), a obţinut o participaţie de 20% după ce a salvat Lufthansa de la faliment, iar în ultimii ani şi-a redus progresiv participaţia, obiectivul fiind de a renunţa la toate acţiunile până în octombrie 2023.

Acum WSF a vândut investitorilor internaţionali aproximativ 74,4 milioane de acţiuni Lufthansa, echivalentul a 6,2% din capitalul social al operatorului aerian, pentru 455 milioane de euro. Instituţia a câştigat în total 1,07 miliarde de euro din vânzarea acţiunilor, înregistrând un profit de 760 milioane de euro de pe urma investiţiei.

Marţi, acţiunile Lufthansa, cea mai mare companie aeriană europeană, au închis în scădere cu 1,5%, la 6,32 euro per titlu.

Grupul Lufthansa include şi companiile Swiss International Air Lines, Brussels Airlines, Austrian Airlines, Eurowings şi Lufthansa Cargo.

BVB | Știri BVB

E-mini Dow Jones TURBO LONG 0.001/28,000/29,000 (EBDOWTL22) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 27 si 28 Septembrie 2022

TURBO LONG ON GOLD FUTURES (RCGLDTL2) (26/09/2022)

Suspendare tranzactionare - 11:31 - Notificare Raiffeisen Centrobank AG atingere bariera

MedLife S.A. (M) (26/09/2022)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 19 - 23 septembrie 2022

BRK Dow Turbo Long 29850 (BKDOWTLB4) (26/09/2022)

Tranzactionare valoare rascumparare in piata RVSP pe 26 si 27 Septembrie 2022