Update articol:

Ministrul Agriculturii: Regulamentele pe baza cărora definitivăm PNS sunt aşteptate cel mai devreme în 10 decembrie 2021 (video)

Oros Sursa foto: Facebook

Regulamentele pe baza cărora definitivăm Programul Naţional Strategic (PNS) sunt aşteptate cel mai devreme în 10 decembrie 2021, a declarat vineri ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, menţionând că s-a întârziat foarte mult negocierile pe regulamente la nivelul instituţiilor europene.

“Pentru că paradigma Politicii Agricole Comune s-a schimbat radical cu această strategie Green Deal şi cu cele două strategii subsecvente ‘Farm to Fork şi Biodiversitate’, pentru că s-a dorit o reformă majoră, cel puţin din perspectiva eligibilităţii şi, anume – se trece de la conformitatea plăţilor la performanţa utilizării fondurilor, din cauza crizei Covid, s-au întârziat foarte mult negocierile pe regulamente la nivelul instituţiilor europene. (…) Din Parlamentul European au venit foarte multe lucruri legate de ambiţiile de mediu şi climă. De aceea, negocierile au fost foarte dure şi au întârziat. Înseamnă că regulamentele de bază, pe baza cărora se scriu regulamentele secundare, pe baza cărora definitivăm noi Programul Naţional Strategic, sunt aşteptate cel mai devreme în 10 decembrie 2021. Asta este promisiunea. Asta înseamnă că, în paralel, statele membre elaborează Programul Naţional Strategic, comisia dezvoltă aplicaţia IT în care trebuie elaborat şi apoi transmit Programul Naţional Strategic, iar noi, aici, în toată luna noiembrie, împreună cu mediul asociativ, lucrăm la consultări”, a menţionat Adrian Oros, la o conferinţă de presă.

Ministrul Agriculturii a subliniat că “sunt 12 grupuri de lucru, 160 de entităţi, de asociaţii care participă – şi sunt programate 17 întâlniri cu aceste grupuri de lucru”.

“Toate acele 160 de entităţi care intră în grupurile de lucru au fost stabilite la începutul anului trecut şi erau acele entităţi care au dorit”, a mai spus Adrian Oros.

Acesta a subliniat că noua Politică Agricolă Comună va avea la dispoziţie în următorii şapte ani 365 de miliarde euro, “un buget diminuat faţă de perioada 2014-2020 din trei motive: Brexitul, o contribuţie diminuată şi două alocări mai importante: pentru apărare şi pentru coeziune socială”.

“Ca atare, bugetul alocat Politicii Agricole Comune a fost diminuat pentru toate statele. România are pentru această perioadă 2021- 2027 suma de 21,65 miliarde euro cu următoarea componentă: Pilonul I – 13,6 miliarde euro, pentru măsurile de piaţă – 363 milioane de euro, pentru dezvoltare rurală Pilonul II – 6,9 miliarde euro, la care s-a adăugat această facilitate Next Generation în valoare de 700 milioane euro pentru că în această jumătate finală a anului 2021 am lansat deja programe şi măsuri de 3,2 miliarde euro, restul de 3 miliarde fiind plăţi directe – pentru ceea ce discutăm ca PNS 2023-2027 au mai rămas 15,9 miliarde euro. Structura este următoarea: plăţile directe 9,98 miliarde euro, bugetul de intervenţii sectoriale – 0,26 miliarde euro, iar bugetul de dezvoltare rurală – 5,6 miliarde euro”, a adăugat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

În ceea ce priveşte alocările care au fost simulate ţinând cont de regulamente, Oros a precizat că plata de bază este de 4,7 miliarde euro (Pilonul I), eco-schemele, care înseamnă 25% şi sunt tot din partea de bază – 2,4 miliarde euro, plata redistributivă în varianta 10%, 998 milioane euro, plăţile cuplate care se acordă pentru domeniile aflate în dificultate – maximum 15% atât în sectorul vegetal, cât şi în sectorul animal şi plăţi pentru tinerii fermieri. Şeful de la Agricultură a amintit şi de “intervenţii sectoriale pentru sectorul vitivinicol şi pentru sectorul apicol”.

Totodată, Adrian Oros a subliniat că, pentru Pilonul II, 35% se duc către măsurile de mediu, climă, respectiv bunăstarea animalelor, iar la programul Leader ajung 10% (minim era 5%).

BVB | Știri BVB

C.N.T.E.E. TRANSELECTRICA (TEL) (07/12/2021)

Tarife reglementate aplicabile de la 01 ianuarie 2022

PREBET SA AIUD (PREB) (07/12/2021)

Numire administratori provizorii si Convocare AGA O & E 12/13 Ianuarie 2022