Noua centrală termoelectrică a SNGN Romgaz de la Iernut, a cărei construcţie costă 269 milioane de euro, fără TVA, va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România şi va fi dată în folosinţă la începutul anului 2020, a anunţat, în septembrie 2018, conducerea termocentralei.
Conducerea Romgaz a precizat atunci că, în anul 2016, SNGN a desfăşurat o procedură de atribuire prin licitaţie deschisă în urma căreia a încheiat cu ofertantul câştigător, asocierea formată din Duro Felguera Spania şi Romelectro România, un contract de lucrări ce are ca obiectiv realizarea “la cheie” a proiectului de dezvoltare şi modernizarea termocentralei Iernut, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuţia lucrărilor necesare şi punerea în funcţiune.
Valoarea investiţiei este de circa 269 milioane de euro, fără TVA; 75% din bani provin din fondul Romgaz iar 25% reprezintă finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.
Proiectul de la Iernut are o putere instalată de 430 MW.
Ministrul Energiei, dl. Anton ANTON a facut declaratii presei in cadrul vizitei la Sucursala de Productie Energie Electrică Iernut (SPEE), cu sediul in localitatea Iernut jud.Mures.
Publicată de Romgaz pe Joi, 7 februarie 2019
La finalul evenimentului de azi, directorul general al SNGN Romgaz SA, Adrian VOLINTIRU a făcut câteva declaraţii ziariştilor prezenţi la Iernut. (Vezi video)
La finalul evenimentului de azi, directorul general al SNGN #Romgaz SA, Adrian VOLINTIRU a facut cateva declaratii ziaristilor prezenti la Iernut.
Publicată de Romgaz pe Joi, 7 februarie 2019