Update articol:

Serbia: Preşedintele Aleksandar Vucic vrea reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Serbia: Preşedintele Aleksandar Vucic vrea reintroducerea serviciului militar obligatoriu
 - poza 1 Preşedintele sârb Aleksandar Vucic

Preşedintele sârb Aleksandar Vucic a anunţat sâmbătă că şi-a dat acordul pentru restabilirea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, despre care a spus că “are nevoie de o armată puternică”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

În timpul unei ceremonii la Academia Militară din Belgrad, preşedintele a precizat că serviciul militar obligatoriu va dura 75 de zile.

“Sper să înţelegeţi cu toţii cât de mult avem nevoie de o armată puternică, cât de mult avem nevoie să cumpărăm şi să producem mai multe arme”, a spus Vucic.

“Nu dorim să atacăm pe nimeni. Şi nu o vom face. Dar vrem să-i descurajăm pe toţi cei care ne ameninţă în fiecare zi şi neîncetat”, a adăugat el.

Această propunere de reinstituire a serviciului militar obligatoriu trebuie încă aprobată de guvern şi apoi votată de parlament, unde însă partidul lui Vucic are o majoritate solidă.

Premierul sârb Milos Vucevic a declarat vineri că guvernul este “gata să trimită această propunere parlamentului foarte repede şi să o implementeze în 2025, după îndeplinirea condiţiilor logistice şi administrative”.

Serbia a pus capăt serviciului militar obligatoriu în 2011 şi de atunci are o armată profesionistă. 

BVB | Știri BVB
TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (04/11/2026)

Vanzarea participatiei detinute la Independenta S.A.

CHRISTIAN '76 TOUR S.A. (TRIP) (04/11/2026)

Hotararile AGOA si AGEA din data de 04.11.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (04/11/2026)

Schimbari in conducerea administratorului emitentului

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (04/11/2026)

Semnarea unui contract semnificativ