Update articol:

SIF Moldova a obținut Premiul pentru performanță consistentă și continuă pentru acționari, la Gala Financial Intelligence – Video

SIF Moldova a obținut Premiul pentru performanță consistentă și continuă pentru acționari, la Gala Financial Intelligence.

Claudiu Doroș, Director General SIF Moldova, a declarat: “Strategia companiei noastre este orientată către interesele investitorilor, suntem un fond de investiții și companie listată, în același timp. Strategia noastră are la bază o optimizare dinamică a portofoliului listat și un focus pe investiții de tip private equity, cu un potențial mare de profitabilitate. Aș menționa sectorul imobiliar, unde deja avem o experiență dovedită, și agricultura intensivă – suntem deja celebri pentru fermele noastre de afine. Suntem pe cale să devenim cel mai mare producător român și ne vom extinde foarte hotărât în acest domeniu.

Am reușit, prin aplicarea acestor strategii, să obținem randamente cu două cifre, îndeplinind așteptările acționarilor, și peste randamentul mediu al fondurilor de acțiuni din România. Această strategie, cumulată cu distribuirea de dividende predictibile pentru acționari, cât și programele de răscumpărare au dus la un alt rezultat foarte interesant – suntem societatea de investiții cu cea mai mare capitalizare – recunoașterea în piață a valorii sale – dintre toate societățile de investiții financiare din România. (…)

Împreună cu boardul suntem pregătiți pentru un nou avânt către un nivel crescut de performanță mai departe”.

În ultimii ani, SIF Moldova și-a diversificat modelul de business, pentru a deservi cât mai bine interesele acționarilor, oferindu-le randamente peste piață, printr-o politică predictibilă combinată atât cu cash-dividend cât și cu programe de răscumpărare frecvente.

SIF Moldova a generat profituri în medie de 100 milioane lei în ultimii 10 ani și randamente cu două cifre în linie și peste randamentul altor fonduri.

BVB | Știri BVB

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (24/03/2023)

Finalizare achizitie Sunwind Energy SRL

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (24/03/2023)

Raport auditor - art. 108 Legea 24/2017 (R) - tranzactii 2021

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (24/03/2023)

Documente suport AGOA & AGEA 25.04.2023

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (24/03/2023)

Raport conf. art. 108 Legea 24/2017 (R) - tranzactii parti afiliate 2021

VES SA (VESY) (24/03/2023)

Convocare AGA O & E 27-28.04.2023