Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi cei ai băncilor au analizat, marţi, posibilitatea stabilirii unei strategii […]
ANPC
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar din Bucureşti şi […]
Numărul reclamaţiilor înregistrate în 2019 în sectorul asigurărilor, la nivel naţional, a ajuns la 314, cu 45 mai […]
ANPC îi asigură pe consumatorii din România că, în mod real, nu există riscul contaminării cu noul coronavirus, […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat, la nivel național, în perioada 25.11-13.12.2019, o serie de acțiuni de […]
Numărul reclamațiilor consumatorilor privind serviciile financiare la ANPC s-a redus considerabil în ultimii trei ani, la jumătate, potrivit […]
Věra Jourová, vicepreședintele pentru valori și transparență: „UE are cele mai stricte norme de protecție a consumatorilor din lume. Acum vom accelera punerea lor în aplicare”
Comisia Europeană salută intrarea în vigoare a noului regulament privind măsurile de cooperare în materie de protecție a consumatorilor. […]
Astăzi, 15 ianuarie s-a întrunit în prima ședință de lucru Consiliul Consultativ pentru protecția consumatorilor. Conform ANPC, întâlnirea […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor va pregăti actul normativ de transpunere a Directivei Omnibus în dreptul național, care […]
Didier Reynders: Încălcarea normelor UE privind protecția consumatorilor poate însemna, pentru o companie, o amendă de 4 % din cifra de afaceri anuală
Statele membre au acum doi ani să transpună directiva în legislația lor națională pentru a se asigura că consumatorii din […]
Având în vedere faptul că este perioada vacanțelor de iarnă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor reamintește care sunt […]
ANPC va întreprinde măsuri de control şi supraveghere a pieţei în toată perioada Sărbătorilor de iarnă. * ANPC […]
Eduardt Cozminschi este noul președinte al ANPC, potrivit unei decizii a premierului Ludovic Orban, publicată în Monitorul Oficial. Potrivit […]
Comisiile economică şi juridică din Senat au întocmit, marţi, un raport comun favorabil propunerii legislative privind Statutul Autorităţii […]
Pachetul de legi privind protecția consumatorilor, inițiate de către domnul senator Daniel Zamfir, a primit vot favorabil din […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a demarat, ieri, o serie de discuții cu reprezentanții furnizorilor de utilități publice, […]
Horia Constantinescu, ANPC: “Ne dorim o înăsprire a sancţiunilor”
Am transmis către Uniunea Europeană iniţiativa noastră de a elabora o structură de tip interpol pentru a putea […]
UE propune amenzi maxime echivalente cu cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală a comerciantului care încalcă protecţia consumatorului
“Statele membre nu ar trebui să fie împiedicate să mențină sau să introducă în dreptul lor intern amenzi maxime […]
La întânire a participat și CEO Carrefour Jean Richard de Latour, care de data aceasta a promis supravegherea […]
Una din cauzele care duc la diferenţele de valori nutriţionale dintre un iaurt Activia produs în România şi […]
KFC România reacţionează la neregulile găsite de inspectorii ANPC, precizând că îşi asumă întreaga responsabilitate și cere scuze […]
Echipamentele cu care Selgros realizează congelarea peştelui nu respectă standardele româneşti şi europene şi este posibil ca o […]
Inspectorii de la protecţia Consumatorilor au descoperit bacteria Clostridium, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa produsă de […]
Dezbaterea privind Statutul ANPC a fost amînată pentru săptămâna viitoare. Daniel Zamfir, președintele Comisiei Economice din Senat, a […]
Inspectorii ANPC au închis celebrele restaurante „La Cocoșatu” şi “La Gil”, după ce au controlat activitatea acestor două unităţi […]
Comisarii din cadrul ANPC au efectuat, ieri, 18 acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale din […]
Autoritatea pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a decis să închidă hala veche din Piaţa Obor, din cauza unor probleme […]
Agerpres: ANPC vrea un ghid de conduită pentru comerţul cu peşte şi încurajarea producţiei autohtone
Comerţul cu peşte şi produse din peşte are nevoie de un ghid de conduită, iar produsele de provenienţă […]
Un studiu realizat de ANPC arată că 22,78% din totalul produselor verificate prezintă diferenţe în România faţă de […]
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) îşi doreşte organizarea unei formaţiuni europene de tip Interpol, pentru a putea […]
Vrem să arătăm că nu numai la nivel teoretic, ci şi practic această Autoritate este în slujba intereselor […]
Ca urmare a unor sesizări primite din partea unor consumatori, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, domnul Horia-Miron […]
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a sancţionat contraventional cu avertisment operatorii economici EVOLUTION PREST SYSTEMS SRL (EVOMAG), STUDIO […]
Adevăratul dublu standard european constă în faptul că România nu are aceeaşi şansă în faţa europenilor pentru a […]
Asociația Credere ne-a transmis: Odată cu numirea domnului Horia Constantinescu la conducerea ANPC, așteptările consumatorilor au crescut exponențial, […]
Horia Constantinescu este noul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Decizia a fost luată astăzi de […]
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a început procedura executare silită împotriva fostului preşedinte Constantin Cerbulescu în vederea […]
Înainte de a solicita încetarea unui contract încheiat cu un furnizor de servicii de telefonie, internet sau televiziune, […]
Raiffeisen Bank va face recurs la decizia de vineri a Curţii de Apel Bucureşti, care a respins plângerea băncii […]
Conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a comparat, vineri, produse alimentare asemănătoare vândute de acelaşi hipermarket în […]