Update articol:

Unitatea 2 de la Cernavodă intră, de duminică, în programul de oprire planificată

Unitatea 2 de la Cernavodă intră, de duminică, în programul de oprire planificată
 - poza 1

Unitatea 2 a Centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă va intra, începând de duminică, în programul de oprire planificată, anunţă Nuclearelectrica printr-un comunicat.

Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data de 7 mai, la ora 11:00.

“Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, se menţionează în comunicat.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe: programul de mentenanţă preventivă; programul de mentenanţă corectivă; programul de inspecţii; programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate; programul de implementare modificări de proiect.

Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, precizează reprezentanţii Nuclerelectrica.

BVB | Știri BVB
EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (02/10/2026)

Acordul de investire cu Anima Wings S.A. nu poate fi finalizat

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (02/10/2026)

Informare Depozitarul Central - structura sintetica consolidata 25.09.2026

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (02/10/2026)

Notificare cu privire la numarul si tipul investitorilor 30.09.2026

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (02/10/2026)

Rezultate oferta publica de cumparare actiuni BNET