-
Proiectul sârbesc Porțile de Fier 3 readuce în prim-plan nevoia unei strategii românești pentru marile investiții în hidroenergie
România traversează una dintre cele mai rapide transformări ale sistemului energetic din ultimele decenii. Capacitățile de producție din surse regenerabile cresc într-un ritm fără precedent, iar investițiile în parcuri fotovoltaice și eoliene se măsoară deja în mii de megawați. În acest nou peisaj energetic apare însă o provocare pe care, până de curând, puțini o considerau prioritară: stocarea energiei.
Dacă în trecut întrebarea era cum producem suficientă electricitate, astăzi miza este alta: cum păstrăm energia produsă atunci când oferta depășește cererea și cum o folosim atunci când consumul crește, iar producția regenerabilă scade.
În acest context, centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) revin în prim-planul politicilor energetice europene și naționale, fiind considerate de Agenția Internațională pentru Energie (IEA) cea mai matură tehnologie de stocare la scară mare disponibilă în prezent. Pe măsură ce ponderea acestora crește, capacitățile de echilibrare devin o resursă strategică pentru întreaga regiune.
-
Proiectul sârbesc Porțile de Fier 3 readuce în prim-plan nevoia unei strategii românești pentru marile investiții în hidroenergie
Accelerarea proiectului hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Porțile de Fier 3 (Djerdap 3), promovat de Serbia cu sprijin american, arată că marile investiții în infrastructura energetică din Europa de Sud-Est intră într-o nouă etapă. Pentru România, mesajul este unul clar: în timp ce statele din regiune dezvoltă noi capacități de producție și stocare a energiei, investițiile strategice interne nu mai pot fi amânate.
Proiectul sârbesc este analizat în contextul acordului de cooperare energetică dintre Statele Unite și Serbia, semnat în 2024 și intrat în vigoare în 2025. Studiul de fezabilitate a fost realizat de compania americană Bechtel, iar investiția este estimată la aproximativ 2,6 miliarde de euro. Capacitatea proiectată este de circa 1.800 MW, existând variante care ajung până la 2.400 MW, iar termenul de finalizare este estimat pentru anul 2038.
Din perspectiva pieței regionale de energie, o centrală cu acumulare prin pompaj reprezintă o investiție strategică. Astfel de capacități devin indispensabile pentru integrarea producției din surse regenerabile, pe măsură ce ponderea energiei eoliene și fotovoltaice crește în mixul energetic al Europei de Sud-Est.
Pentru România însă, proiectul are o dublă semnificație. Pe de o parte, poate reprezenta o oportunitate de cooperare regională și chiar de participare la investiție. Pe de altă parte, utilizarea aceleiași resurse hidrologice de care depind hidrocentralele Porțile de Fier I și II impune o analiză tehnică riguroasă privind impactul asupra producției Hidroelectrica, asupra regimului de exploatare al Dunării și asupra alimentării cu apă a viitoarelor reactoare 3 și 4 de la Cernavodă.
Fostul ministru al Energiei și actual eurodeputat Virgil Popescu consideră că dezbaterea trebuie purtată pe baza datelor tehnice și nu a reacțiilor emoționale: „Poate fi un lucru bun. Stocarea prin pompaj este, astăzi, cea mai matură tehnologie de stocare la scară mare. Exact genul de capacitate de echilibrare de care are nevoie toată regiunea ca să poată integra eolianul și solarul. Iar dacă se confirmă datele, există varianta ca România să nu stea pe margine, ci să intre în proiect. Adică un activ comun, nu un concurent peste graniță”.
În același timp, acesta atrage atenția că interesele strategice ale României trebuie protejate înaintea oricărei decizii privind participarea la proiect: „Producția de la Porțile de Fier 1 și 2 și răcirea de la Cernavodă nu se negociază. Evaluare tehnică serioasă. Proceduri europene, transparente, nu înțelegeri bilaterale care sar peste regulile UE. Și abia după ce aceste condiții sunt îndeplinite, discutăm despre participarea României”.
Virgil Popescu amintește că încă din 2022, în timpul mandatului său la Ministerul Energiei, România și-a exprimat disponibilitatea de a participa la dezvoltarea proiectului prin Hidroelectrica, însă partea română a solicitat informații tehnice complete, care nu au fost furnizate până la finalul mandatului.
Dincolo de implicațiile directe asupra exploatării Dunării, proiectul Porțile de Fier 3 transmite un semnal privind dinamica investițiilor energetice din regiune. Serbia, Bulgaria și Grecia dezvoltă proiecte de stocare, interconectare și noi capacități de producție, în timp ce competiția pentru atragerea capitalului și consolidarea securității energetice se intensifică.
Pentru România, miza nu este doar evaluarea impactului unui proiect construit peste graniță, ci și accelerarea propriilor investiții strategice în hidroenergie, capacități de stocare și modernizarea sistemului energetic. Într-o piață regională tot mai integrată, avantajul competitiv va aparține statelor care reușesc să dezvolte rapid infrastructura necesară pentru tranziția energetică și pentru flexibilitatea sistemului.
-
Bogdan Badea: „Din perspectiva Hidroelectrica, viitorul stocării energiei nu este despre «ori-ori», ci despre «și-și». Avem nevoie de baterii și centrale prin pompaj”
Dezvoltarea centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) reprezintă una dintre direcțiile strategice ale Hidroelectrica în contextul tranziției energetice, compania considerând că aceste investiții sunt indispensabile pentru creșterea flexibilității și securității Sistemului Energetic Național.
Bogdan Badea, director de investiții al Hidroelectrica, afirmă că România nu trebuie să aleagă între baterii și centralele cu acumulare prin pompaj, deoarece cele două tehnologii au roluri diferite și se completează reciproc. În timp ce bateriile sunt potrivite pentru stocarea energiei pe termen scurt și pentru echilibrarea rapidă a rețelei, CHEAP pot stoca volume foarte mari de energie și pot furniza putere în orice moment, indiferent de condițiile meteorologice, fiind proiectate să funcționeze zeci de ani.
Potrivit acestuia, proiectele de centrale cu acumulare prin pompaj sunt infrastructuri strategice, aspect confirmat și de interesul manifestat de parteneri precum Statele Unite și Franța, prin colaborarea cu EDF. Pe lângă rolul în integrarea unei cantități tot mai mari de energie regenerabilă, aceste investiții generează efecte economice importante prin dezvoltarea infrastructurii, crearea de locuri de muncă și stimularea economiilor locale.
„Din perspectiva Hidroelectrica, viitorul stocării energiei nu este despre «ori-ori», ci despre «și-și». Avem nevoie de baterii, avem nevoie de centrale prin pompaj și avem nevoie de politici care să înțeleagă că fiecare tehnologie are locul și rolul său”, subliniază Bogdan Badea.
- Dumitru Chisăliță Președinte AEI: „Un sistem energetic modern și sigur are nevoie de un mix de tehnologii de stocare, în care bateriile și centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj au roluri complementare”
Stocarea energiei electrice nu înseamnă doar instalarea de baterii. Un sistem energetic modern și sigur are nevoie de un mix de tehnologii de stocare, în care bateriile și centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj au roluri complementare, ne-a declarat şi Dumitru Chisăliță, Președinte AEI. Acesta ne-a explicat: “Bateriile asigură flexibilitate și răspuns instantaneu, iar CHEAP oferă stocare de mare capacitate, servicii de sistem și echilibrare pe termen lung. În cazul României, dezvoltarea unui astfel de mix (fără a ne limita doar la cele două tehnologii) ar facilita integrarea unui volum mai mare de energie regenerabilă, ar reduce volatilitatea prețurilor, ar diminua importurile de energie și ar consolida securitatea energetică națională. România dispune de unul dintre cele mai mari potențiale hidroenergetice din Europa de Sud-Est și are de mulți ani în analiză proiectul Tarnița-Lăpuștești Hydroelectric Power Station, considerat o investiție strategică pentru echilibrarea producției regenerabile. În contextul creșterii rapide a capacităților fotovoltaice și eoliene, o astfel de centrală ar putea absorbi surplusurile de energie și furniza servicii de sistem esențiale, completând investițiile în baterii și alte forme de stocare”.
-
Olivian Savin: Centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) – cea mai matură și eficientă tehnologie pentru stocarea energiei la scară mare
Centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (CHEAP) reprezintă una dintre cele mai importante investiții strategice pentru viitorul sistemului energetic, fiind cea mai matură și eficientă tehnologie pentru stocarea energiei la scară mare, consideră Olivian Savin, director executiv al FEL România.
Acesta ne-a explicat: “Centralele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj reprezintă una dintre cele mai importante investiții strategice pentru viitorul sistemului energetic. Tranziția către un sistem bazat pe energie regenerabilă nu poate fi realizată fără soluții de stocare de mari dimensiuni, iar centralele cu acumulare prin pompaj sunt tehnologia cea mai matură și eficientă pentru acest rol.
Acestea permit integrarea unui volum semnificativ mai mare de energie eoliană și fotovoltaică, valorificând surplusul de energie regenerabilă produs în perioadele cu prețuri scăzute și punându-l la dispoziția sistemului atunci când consumul și prețurile sunt ridicate. În acest fel, reduc importurile de energie și producția din combustibili fosili, contribuind la reducerea prețului mediu al energiei electrice, la creșterea securității energetice și la diminuarea emisiilor de carbon. Estimările arată că fiecare MW instalat într-o centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj poate reduce emisiile Sistemului Electroenergetic Național cu peste 500 de tone de CO₂ anual, prin înlocuirea în principal a producției de energie din combustibili fosili.
Pe lângă rolul esențial de a stoca energia regenerabilă și de a o furniza sistemului atunci când aceasta este cel mai mult necesară, centralele cu acumulare prin pompaj au un randament de peste 75% pentru pompare, un cost redus de stocare a energiei și o durată de viață de 70–100 de ani cu o retehnologizare totala, timp în care capacitatea de stocare rămâne practic constantă, fără degradarea specifică altor tehnologii de stocare.
Totodată, acestea contribuie la echilibrarea Sistemului Electroenergetic Național, furnizează servicii esențiale de sistem, precum reglajul frecvenței și al tensiunii, pot asigura repornirea sistemului după un blackout și reprezintă una dintre tehnologiile de stocare a energiei la scară mare cu cea mai redusă amprentă de carbon pe întregul ciclu de viață”.
-
Paradoxul energiei verzi
Succesul energiei regenerabile generează, paradoxal, o nouă problemă. În zilele însorite sau cu vânt puternic, România produce uneori mai multă energie decât poate consuma sau exporta. Rezultatul este deja vizibil pe piețele europene: apar prețuri foarte mici sau chiar negative, iar operatorii sunt nevoiți să limiteze producția unor centrale regenerabile pentru a proteja stabilitatea rețelei.
Doar câteva ore mai târziu, odată cu apusul soarelui, situația se schimbă radical. Producția fotovoltaică dispare aproape complet, în timp ce consumul ajunge la valorile maxime ale zilei. Diferența trebuie acoperită rapid prin alte surse de energie sau prin importuri. Această alternanță transformă stocarea într-o verigă esențială a tranziției energetice.
-
De ce CHEAP rămâne cea mai eficientă soluție
În ultimii ani, bateriile cu litiu au devenit imaginea modernă a stocării energiei. Sunt rapide și eficiente pentru echilibrarea sistemului pe intervale de câteva ore.
Însă atunci când este nevoie de stocarea unor cantități foarte mari de energie și de furnizarea acesteia pe perioade îndelungate, centralele cu acumulare prin pompaj rămân fără rival. La nivel mondial, această tehnologie reprezintă peste 90% din capacitatea de stocare a energiei electrice.
Principiul este simplu: surplusul de energie este utilizat pentru pomparea apei într-un bazin aflat la altitudine. În orele de consum ridicat, apa este eliberată prin turbine, producând electricitate exact atunci când sistemul are nevoie.
Față de baterii, avantajele sunt evidente.
O centrală CHEAP poate stoca energie de ordinul gigawaților-oră și poate produce continuu timp de 6-20 de ore, în funcție de configurația proiectului. În plus, durata de viață este incomparabil mai mare: între 80 și 100 de ani, în timp ce bateriile trebuie înlocuite, în general, după 10-15 ani.
-
O investiție care produce mai mult decât energie
Costurile ridicate reprezintă principalul argument invocat împotriva acestor proiecte. O centrală cu acumulare prin pompaj presupune investiții de ordinul miliardelor de euro și un orizont de implementare de aproximativ 8-12 ani.
Însă analiza economică nu se oprește la costul construcției.
În perioada execuției sunt create mii de locuri de muncă și sunt mobilizate industrii întregi – de la construcții și ciment până la producția de echipamente electrice. Ulterior, astfel de investiții contribuie la dezvoltarea regională și pot atrage noi proiecte industriale, inclusiv centre de date sau capacități mari de producție care au nevoie de energie stabilă și predictibilă.
Mai important însă este rolul lor în funcționarea Sistemului Energetic Național.
O centrală CHEAP poate furniza servicii esențiale pentru Transelectrica: reglaj de frecvență, rezerve de putere, reglaj secundar și terțiar sau capacitatea de repornire a sistemului în cazul unui blackout. Într-un sistem cu tot mai multă energie regenerabilă, aceste servicii devin la fel de importante ca producția de electricitate.
-
România are proiecte, dar puține au trecut de faza studiilor
Deși necesitatea unor astfel de investiții este discutată de peste patru decenii, România are foarte puține proiecte aflate într-un stadiu avansat.
Cel mai important este Tarnița-Lăpuștești, în județul Cluj, proiect conceput încă din anii ’70. Cu o putere instalată de aproximativ 1.000 MW și o investiție estimată la 1-1,3 miliarde de euro, acesta este considerat “bateria” Sistemului Energetic Național.
În ultimii ani, proiectul a fost readus în atenția autorităților, iar modificările legislative adoptate în 2025 urmăresc accelerarea implementării sale.
Un al doilea proiect este Frasin–Pângărați, în județul Neamț, dezvoltat de compania Hydro Blue Energy. Capacitatea estimată este de aproximativ 300 MW, iar proiectul se află încă în fază de intenție de dezvoltare, Hidroelectrica exprimându-și interesul pentru o eventuală participare.
Singura instalație reversibilă funcțională din România este cea de la Frunzaru, pe râul Olt, însă dimensiunea acesteia este redusă și destinată în principal exploatării amenajării hidroenergetice existente.
În ultimele două decenii au fost analizate și alte amplasamente – în Valea Jiului, pe Olt, în bazinul Argeș sau în alte zone montane –, însă niciun proiect nu a depășit faza studiilor preliminare.
-
De ce România a amânat aceste investiții
Explicația este în primul rând economică. În urmă cu 15-20 de ani, când energia eoliană și fotovoltaică aveau o pondere redusă în mixul energetic, investițiile în stocare păreau dificil de justificat. Piața energiei era dominată de centrale clasice, iar nevoia de flexibilitate era mult mai redusă.
Astăzi însă, contextul s-a schimbat radical. Apariția frecventă a prețurilor negative, creșterea rapidă a capacităților regenerabile și obiectivele europene de decarbonizare transformă stocarea într-o condiție pentru continuarea investițiilor în energie verde.
Fără infrastructuri de stocare, România riscă să producă energie pe care nu o poate utiliza eficient și să importe electricitate tocmai în orele în care consumul este maxim.
-
Miza următorului deceniu
Dezbaterea privind centralele cu acumulare prin pompaj nu mai este doar una despre construcția unor noi hidrocentrale. Este o dezbatere despre modul în care România își va gestiona viitorul energetic.
Țările care vor investi în capacități de stocare vor putea integra volume tot mai mari de energie regenerabilă, vor reduce dependența de importuri și vor oferi industriei o energie mai stabilă și mai competitivă. Cele care vor întârzia aceste investiții riscă să se confrunte cu un paradox costisitor: să producă energie ieftină atunci când nu este nevoie de ea și să cumpere energie scumpă atunci când consumul atinge vârful.
În acest nou model energetic, capacitatea de a stoca energia începe să valoreze la fel de mult ca și capacitatea de a o produce. Iar pentru România, proiecte precum Tarnița-Lăpuștești nu mai reprezintă doar investiții în infrastructură, ci teste ale capacității de a adapta sistemul energetic la realitățile tranziției verzi.
| Știri BVB