Update articol:
Majorarea de capital cu terenurile aportate de stat, în ritm de melc

Curtea de Conturi: OMV Petrom a obținut certificate de proprietate asupra unor terenuri de 2 hectare, ajungând la un total de 1.393 ha, suprafață cu a cărei valoare urmează să-și majoreze capitalul social

Curtea de Conturi a raportat, de mai multe ori, că obligaţia de majorare a capitalului social cu terenurile la Petrom (SNP) nu a fost îndeplinită, motivul fiind că societatea nu reușise să obțină certificatele de proprietate asupra tuturor terenurilor vizate.

Raportul instituției pe 2017 arată că Petrom a obținut certificate pentru încă 2 ha de teren, ajungând la un total de 1.393 ha.

Referitor la stadiul măsurilor dispuse prin decizii emise în urma misiunilor de audit în domeniul privatizării, Curtea de Conturi arată că SC OMV Petrom SA a raportat efectuarea inventarierii dispuse prin decizie, iar Ministerul Energiei a emis 12 certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru OMV Petrom, pentru suprafața de 2 ha.

De la inițierea măsurii, SC OMV Petrom SA a obținut un număr de 1.907 certificate de proprietate asupra terenurilor, pentru o suprafață totală de 1.393 ha, suprafață cu a cărei valoare societatea urmează să-și majoreze capitalul social, menționează Curtea de Conturi, în Raportul pe 2017.

Potrivit instituției, statul a obținut, la alte societăți privatizate, pachete suplimentare de acțiuni, în condițiile majorării capitalului social al societăților cu valoarea certificatelor de proprietate asupra terenurilor, obținute ulterior privatizării: “Agenția Domeniilor Statului s-a înscris la Oficiul Registrului Comerțului cu pachetul de acțiuni suplimentare în cazul a două societăți comerciale, în valoare de 1.126,5 mii lei, respectiv SC Samlef SA Satu Mare (138,3 mii lei, aferent unei suprafețe de 1 ha) și SC Agroprodcom Lăzarea S.A. Harghita (988,2 mii lei, pentru o suprafață de 30,6 ha), fiind efectuat și transferul acestor acțiuni în portofoliul Agenției”.

Ministerul Energiei ne-a transmis, la finalul anului trecut, că aşteaptă ca OMV Petrom să termine obţinerea tuturor certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor (CADP), pentru a face majorarea de capital cu terenurile la OMV Petrom.
În octombrie 2016, OMV Petrom mai avea de obţinut CADP-uri doar pe 0,78% din totalul terenurilor, conform Ministerului Energiei la acea vreme. Potrivit prevederilor contractuale, majorarea capitalului cu terenurile statului la OMV Petrom se va efectua în termen de trei luni de la data la care Societatea, respectiv OMV Petrom, îl notifică pe Vânzător – statul român – că au fost obţinute toate CADP-urile.

În perioada 2007-2013, Curtea de Conturi a derulat cinci controale referitoare la clarificarea situaţiei terenurilor în curs.

În 2014, ministrul Energiei de atunci, Răzvan Nicolescu, a prezentat în cadrul unei şedinţe de guvern stadiul majorării de capital. Documentul propunea modificarea contractului de privatizare încheiat în anul 2004 între stat şi OMV pentru a pune în aplicare deciziile Curții de Conturi privind terenurile.

În variantele discutate între autorităţile noastre şi OMV, suma cu care OMV ar fi trebuit să participe la majorare, pentru a-şi păstra participaţia de 51%, varia între 9,34 milioane de euro (12,7 milioane de dolari) şi … 598 milioane de euro!

Statul așteaptă după OMV Petrom pentru majorarea de capital cu terenurile