Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunţat că persoanele care sunt vaccinate vor putea merge în cluburi, discoteci sau la festivaluri, urmând să prezinte la intrare dovada vaccinării, fie în format printat, fie electronic. Responsabilitatea de a verifica existenţ documentului revine organizatorului sau agentului economic, iar verificarea autenticităţii documentului va fi făcută de poliţişti, aleatoriu, potrivit Agerpres.
Măsurile de relaxare a restricţiilor, adoptate săptămâna trecută de Guvern, se aplică începând de astăzi, ele vizând, între altele, renunţarea la masca de protecţie în birourile unde lucrează cel mult cinci persoane, toate vaccinate, redeschiderea spaţiilor de joacă şi a piscinelor din interior. Totodată, creşte gradul de ocupare la hotelurile de pe litoral şi numărul de participanţi la evenimentele culturale sau artistice organizate în aer liber.
În urma deciziei Executivului, este permisă desfăşurarea activităţii în baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.