Update articol:

Depozitele de gaze ale Franţei au ajuns la un grad de umplere de 99%

tevi gaze

Comisia franceză de Reglementare a Energiei (CRE) a anunţat miercuri că rezervele de gaze ale ţării au ajuns la 99%, un nivel superior mediei din alţi ani, fiind astfel îndeplinit obiectivul Guvernului, într-un context în care există riscul de penurie din cauza scăderii furnizărilor de gaze din Rusia, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

“Pe 5 octombrie, producătorii aveau deja constituite rezerve de gaze de circa 130 TW/h, un nivel superior mediei din ultimii ani. Acesta volum de gaze reprezintă circa două treimi din consumul din timpul iernii al IMM-urilor şi consumatorilor casnici”, a precizat autoritatea într-un comunicat.

CRE explică faptul că vor fi importuri de gaze din Norvegia precum şi de gaze naturale lichefiate care, împreună cu schimburile cu ţările vecine, vor ajuta la completarea volumului de gaze necesar pentru a acoperi cererea consumatorilor francezi pe parcursul întregii ierni.

Autoritatea avertizează însă că ar putea apărea situaţii de tensiune în funcţie de condiţiile meteorologice din sezonul rece.

Premierul Elisabeth Borne, a afirmat luni că Franţa “este pregătită pentru a trece această iarnă”, după ce a ajuns la maximum cu rezervele de gaze, o măsură ce se are în vedere la nivel european.

Obiectivul Executivului era ca stocurile de gaze să fie de 100% înainte de 1 de noiembrie, data la care operatorii au obligaţia să ajungă la rezerve de 85%.

Pentru a evita riscul de penurie, Franţa se bazează şi pe obiectivul de a încerca o reducere a consumului de energie, motiv pentru care ministrul Tranziţiei Energetice, Agnes Pannier-Runacher, va prezenta joi aşa-numitul “Plan de sobrietate energetică”.

“Este prima măsură care poate face să scadă preţul electricităţii în mod eficient. Cu cât consumăm mai puţină energie, cu atât vor scădea preţurile. Astăzi piaţa anticipează un risc care nu este real”, a declarat, miercuri, ministra, după o reuniune ministerială cu principalii producători de energie.

Guvernul s-a angajat să le urmărească activitate pentru a evita ca aceştia să profite de creşterea “delirantă” a preţurilor la energie şi astfel încât contractele pe care le oferă companiilor şi persoanelor fizice să nu fie abuzive.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie